Un bâtrân a fost bătut şi jefuit pe peronul gării
0Un bătrân de 80 de ani a fost bătut cu bestialitate şi tâlhărit de un tânăr, fără ca cineva să intervină. Poliţiştii l-au prins imediat pe agresor şi l-au reţinut pentru 24 de ore.
Bătrânul este din localitatea Verneşti şi ieri s-a dus în gara din Buzău să ia trenul către casă. Pentru a omorî timpul de aşteptare până la plecarea trenului, s-a oprit la o cârciumă din gară. Când a plecat, un tânăr de 18 ani, care îl văzuse că are bani la el, a ieşit după bătrân, l-a bătut cu pumnii şi cu picioarele, i-a furat suma de 86 de lei pe care îi avea în buzunar şi a s-a făcut nevăzut.
Niciunul dintre cei care se aflau pe peronul gării nu a intervenit să îl scape pe bătrân de sub avalanşa de pumni ai agresorului. Bătrânul s-a târât până la biroul din gară al poliţiştilor de la transporturi căi ferate, iar oamenii legii l-au prins în scurt timp pe tâlhar.