Stiri din Buzau

Trei zile de sărbătoare în centrul oraşului

8 octombrie 2010, 09:27 |  Autor: Mirela Copariu | 

Cuvinte cheie: buzău, adevărul, laurenţiu cazan, festival,

Laurenţiu Cazan concertează sâmbătă seară

Buzău

Laurenţiu Cazan concertează sâmbătă seară

 

Week-end perfect pentru distracţie la Buzău. Timp de trei zile, nume mari ale muzicii uşoare şi populare româneşti vor urca pe scena amplasată în Piaţa Dacia, cu ocazia unui festival dedicat mărcilor tradiţionale buzoiene.

Spectacolul va debuta vineri, 8 octombrie, cu o expoziţie a producătorilor locali de cârnaţi de Pleşcoi, covrigi de Buzău şi vin de Pietroasele.

În serile de sâmbătă şi duminică, cu începere de la ora 18.00, vor avea loc spectacole în cadrul cărora vor concerta Tatiana Răduţă, Gabriela Bolocan, Ansamblul folcloric „Floare din cîmpie", Crăiţele, Florica Jinga, Rodica Anghelescu, Atena Bratosin, Nicolae Oprişan, Sînzienele, Nemuritorii, Diana Mihalaşcu şi Lucia Dumitrescu. Invitaţii speciali ai festivalului vor fi Laurenţiu Cazan, Alexandra Ungureanu&Crush, Naguale şi Heaven.

De asemenea, pe parcursul celor trei zile în Piaţa Dacia berea va curge valuri, iar micii şi cârnaţii vor sfârâi pe grătare.

Nu vor lipsi nici producătorii de produse meşteşugăreşti care vor scoate la vânzare produse executate manual.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Concert Connect-R la Galleria Mall Buzău

    Buzoienii cu chef de distracţie sunt invitaţi sâmbătă începând cu ora 19.00 la Galleria Mall. ...

    "Amintiri din copilărie" cu Pavel Stratan, la Galleria Mall

    În cadrul turneului naţional de promovare a noului album "Amintiri din copilărie", volumul patr ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole