Trei criminali sunt în libertate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ştefan Bran a fost bătut până a căzut în comă pe asflat. A fost dus la Spitalul Universitar din Bucureşti dar nu a putut fi salvat. Cei care l-au omorât în bătaie încă nu au fost identificaţi.

Imediat după ce a fost bătut exact acum o săptămână, Ştefan Bran a fost transportat, în comă, la Spitalul Judeţeanu Buzău. Medicii şi-au dat seama că starea sa este foarte gravă din cauza multiplelor lovituri la cap şi au decis să îl transporte la Spitalul Universitar din Bucureşti. Aici a fost operat pe creier, dar a decedat, în ciuda eforturilor medicilor.

Citeşte şi: L-au bătut cămătarii până l-au băgat în moarte cerebrală

"Din păcate pacientul, victima agresiunii, a decedat. Am vorbit cu colegii de la Spitalul Universitar care l-au operat şi mi-au spus că a fost vorba de o distrucţie mare la nivelul craniului. Am încercat cu toţii să îl salvăm şi am făcut tot ce ne-a stat în putinţă, dar starea sa era foarte gravă", ne-a declarat Victor Ioniţă, medic la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău.


Iniţial, după agresiune, poliţiştii buzoieni au deschis o anchetă pentru a-i prinde pe cei trei bărbaţi care au fost văzuţi de martori că l-au bătut pe Ştefan Bran. Acum, cercetările au fost preluate de către Parchet, deoarece competenţa poliţiei merge doar până la vătămare corporală gravă, iar în acest caz s-a schimbat încadrarea faptei, după decesul lui Ştefan Bran.


"În acest moment, ancheta este în desfăşurare şi nu putem face niciun fel de afirmaţii. După ce vor veni rezultatele analizelor de la Institutul de Medicină Legală Mina Minovici şi vom vedea exact care sunt cauzele morţii, vom putea să discutăm", ne-a declarat prim-procurorul Valerică Văsâi.


Vecinii victimei sunt îngroziţi de cruzimea cu care a fost bătut Ştefan Bran şi spun că le este teamă să mai iasă din case.

"Nu pot să cred că asta este ţara în care trăim, să fim omorâţi în plină stradă şi criminalii să stea în libertate. Vă rog să mă credeţi că îmi este frică să mai ies din casă, până nu aud că cei trei criminali prinşi", ne-a declarat speriată o vecină prin uşa între-deschisă.

Atacul de o violenţă ieşită din comun asupra lui Ştefan Bran, de 40 de ani, a avut loc miercuri, 18 august, în jurul orei 7.30, bărbatul căzând în comă chiar în faţa blocului G6 din cartierul Dorobanţi.

Martorii povestesc că bărbatul a ieşit din bloc şi s-a îndreptat către maşină. La un moment dat, trei matahale care aşteptau la o scară alăturată, s-au năpustit şi l-au lovit pe acesta până a căzut jos, inconştient.

Ştefan Bran urmeaza să fie înmormântat astăzi, în cimitirul din comuna natală, Padina.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite