Taximetria, o meserie cu risc… pentru client

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O razie de numai câteva ore a poliţiştilor buzoieni, printre şoferii care fac transport public de persoane, s-a soldat ieri cu oprirea din trafic a doi taximetrişti, unul pentru consum de alcool iar celălalt, pentru depăşire neregulamentară.

Biroul Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Buzău a organizat acţiuni pe linia combaterii ilegalităţilor în domeniul transportului rutier public, pe raza municipiului şi a comunelor Mărăcineni şi Săpoca. Ca urmare a neregulilor constatate, poliţiştii au aplicat 36 de sancţiuni contravenţionale.

Printre abaterile comise de conducătorii de maxi-taxi şi de taximetrişti, s-au numărat nerespectarea capacităţii de încărcare, oprirea între staţii sau lipsa atestatului profesional.

Printre “victimele” poliţiştilor s-a aflat, ieri, şi un taximetrist de 47 de ani, care a fost oprit pentru control pe Bulevardul Averescu şi în cazul căruia etilotestul a indicat o concentraţie alcoolică de 0,12 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şoferul a fost sancţionat contravenţional, iar permisul i-a fost reţinut pentru o perioadă de 90 de zile.
   
Fără  permis, însă pentru 30 de zile, a mai rămas, tot joi, un alt taximetrist, în vârstă de 24 de ani, din Buzău, care s-a angajat în depăşirea unui autovehicul pe strada Transilvaniei, încălcând marcajul longitudinal continuu ce desparte sensurile de mers.


Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite