Talciocul din Drăgaică, raiul infractorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhivă
Arhivă

Nu e razie în talciocul de la Drăgaică în urma căreia să nu fie descoperiţi contrabandişti, comercianţi de mărfuri furate sau chiar hoţi. În timpul unui control care a durat mai puţin de o oră, poliţiştii şi jandarmii au depistat autorii a două furturi.

Duminică, poliţişti de proximitate, împreună cu jandarmi, au acţionat în talciocul săptămânal, pentru verificarea legalităţii activităţii comercianţilor şi stabilirea provenienţei bunurilor expuse la vânzare. Au fost legitimate peste 40 de persoane, verificaţi şapte comercianţi care îşi desfăşurau activitatea în târgul săptămânal şi s-a intervenit pentru aplanarea unui conflict.

În timpul desfăşurării acţiunii, un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Buzău, care era angrenat în acţiune, a prins un adolescent în vârstă de 16 ani, care sustrăsese un telefon mobil de pe taraba unui comerciant. Aparatul a fost recuperat şi restituit păgubitului.

Tot în timp ce acţiona în târgul săptămânal, în urma unui apel primit prin la 112 prin care se sesiza faptul că dintr-o gospodărie din municipiu au fost sustrase mai multe obiecte confecţionate din fier, un echipaj de siguranţă publică de la Poliţia municipiului Buzău a demarat cercetările pentru identificarea suspectului.

În urma verificărilor efectuate de poliţişti, a rezultat că cel care a sustras bunurile este un minor de 12 ani, care a recunoscut fapta comisă. Venise cu obiectele în talciocul duminical.

În timpul verificărilor au fost aplicate 19 sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor aplicate fiind de peste 3000 de lei.    

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite