Suplinitorii trebuie să alerge de la o şcoală la alta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Profesorii şi învăţătorii care nu au reuşit să obţină un post la catedră la examenul de titularizare şi nici la suplinire, dar care vor totuşi să predea, au o ultimă şansă.

La unele şcoli, toate din mediul rural, au rămas câteva ore neacoperite, iar dascălii rămaşi fără catedre şi care au promovat testarea de la începutul lunii le pot efectua, fără a avea însă normă întreagă. Ei vor fi nevoiţi să facă zilnic drumuri de la o şcoală la alta şi, de ce nu, dintr-o localitate în alta.
„ Au fost peste 1.000 de catedre, dar majoritatea s-au ocupat în urma examenului de titularizare şi după şedinţa de repartizare a suplinitorilor. Acum au rămas ore foarte puţine, disparate pe şcoli” ne-a declarat Florina Stoian, inspector general al ISJ Buzău.


Mâine este programată detaşarea la cerere a cadrelor didactice, etapă premergătoare repartizării suplinitorilor pe orele rămase. Într-o situaţie specială sunt profesorii de sport. Ei sunt ei mai numeroşi, iar la această disciplină nu au mai rămas deloc posturi vacante şi nici măcar ore pe la vreo şcoală sau alta. Nici învăţătorii sau educatoarele nu au motive de bucurie. Sunt mulţi cei care au obţinut note mari la examene, dar nu au fost posturi suficiente.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite