Şeful Poliţiei Buzău promite: poliţistul salvator de la Glodeanu Sărat va fi răsplătit cu o avansare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fapta agentului de poliţie din Glodeanu Sărat care sâmbătă seară a scos dintre nămeţi mai mulţi localnici înzăpeziţi pe un drum judeţean va avea un răspuns pe măsură din partea superiorilor.

„Este îmbucurător că un reprezentant al Poliţiei Buzău a făcut dovada curajului şi a responsabilităţii, lăsând la o parte orice pentru a scoate din ghearele zăpezii pe acei oameni. Important e că a găsit soluţii în plan local şi asta dovedeşte că e o bună colaborare acolo şi că acest lucrător este parte a comunităţii. Voi face toate demersurile ca efortul lui să nu rămână doar de domeniul amintirii şi voi propune avansarea sa, de Ziua Poliţiei”, a declarat comisarul şef Ion Marin, şeful IPJ Buzău.

Sâmbătă seară, agentul Cătălin Grigore a intervenit cu maşina din dotarea Poliţiei din comuna Glodeanu Sărat ca să scoată din nămeţi 25 de persoane. Primise un telefon prin care se anunţa că şase autoturisme, o autoutilitară încărcată cu lemne şi un autobuz cu zece persoane, au rămas înzăpezite între localităţile Căldăruşanca şi Pitulicea, pe Drumul Judeţean 102 H.

Printre călători era şi o femeie însărcinată în şapte luni. „Când i-am văzut în ce stare sunt mi-am spus că nu am cum să-i las acolo, că trebuie să-i scot. Autobuzul era imposibil de urnit şi nu venea niciun utilaj de deszăpezire de la Drumuri”, a povestit poliţistul.

Vehiculele au fost scoase şi trimise în sat, împreună cu patru dintre călătorii autobuzului. Pe ceilalţi şase pasageri, poliţistul i-a înghesuit în maşina de serviciu şi, remorcată de un tractor adus de un localnic, i-a transportat la un han de pe E85.

Cătălin Grigore (25 de ani) este căsătorit, are un copil de opt luni şi este poliţist de patru ani. După terminarea Şcolii de poliţie „Vasile Lascăr" a fost repartizat în comuna Glodeanu Sărat, ca ajutor de şef de post.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite