Şase furturi în câteva luni i-au adus arestul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr de 26 de ani din Cislău este cercetat de poliţişti după ce s-a stabilit că el este autorul mai multor furturi din locuinţe şi din societăţi comerciale, înregistrate de la începutul acestui an.

Aseară poliţiştii au fost alarmaţi de un apel la 112 care anunţa că un bărbat încearcă să pătrundă în sediul unei societăţi de pe raza comunei Cislău. Totodată oamenii legii din Cislău au fost sesizaţi şi de către patronul firmei că s-a declanşat sistemul de alarmă al magazinului.


Poliţiştii care au ajuns la faţa locului nu au reuşit să mai prindă hoţul, iar în apropierea au găsit o daltă, folosită pentru foţarea geamului. În urma verificărilor, aceştia au stabilit că suspectul este un localnic de 26 de ani , care era deja cercetat pentru comiterea altor şase furturi înregistrate de la începutul acestui an.

El a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pătârlagele cu propunerea de arestare preventivă.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite