Săptămână de aventuri extreme în Munţii Buzăului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zgomotul motoarelor turate ale vehicule de teren şi motocicletelor enduro va răsuna timp de o săptămână, la poalele masivului Penteleu. Castrol Extreme Adventure, competiţie aflată la ediţia a şasea, debutează luni în apropierea lacului Mocearu şi se va încheia sâmbătă.

Traseul se derulează în Carpaţii de Curbură, preponderent în zona masivului Penteleu, o zonă deosebit de spectaculoasă, atât prin varietatea terenului, diferenţele mari de temperatură, cât şi prin sălbăticia cadrului natural. “S-au înscris la start 30 de echipaje de autovehicule off-road şi tot atâtea la moto. Echipele participante vor parcurge un traseu  de 1200 kilometri pentru toate clasele, configurat cu obstacole sută la sută naturale”, a declarat Florin Radu, preşedinte Romanian Extreme Adventure.

Concursul este compus din patru zile de anduranţă, navigaţie şi orientare şi o zi de prolog trial, adică îndemânare contratimp pe o trasă impusă. Competiţia se dispută la cinci secţiuni: Extrem (grad de dificultate ridicat), Open (grad de dificultate mediu), Open soft (grad de dificultate mediu spre uşor, rezervată competitorilor care evoluează la clasa auto, dar care nu punctează în Campionatul Naţional de Off-road), Standard (grad de dificultate uşor spre mediu, rezervat competitorilor din clasa auto), Hobby (grad de dificultate uşor spre mediu, rezervată numai competitorilor care evoluează la clasa moto).

Citiţi mai multe în cotidianul Adevărul de astăzi, în pagina dedicată Buzăului.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite