Să dispară şi cercetarea buzoiană !

În urmă cu apoape cinzeci de ani s-a născut chiar în ţâţa târgului o poveste frumoasă. Vremurile tulburi erau pe sfârşite iar comuniştii buni sau răi cum erau ei îşi doreau să se afirme prin ceva.

Şi pentru că de minţi luminate nu duceau lipsă iar Buzăul dispunea de tradiţie în legumicultură s-au gândit să trântească o staţiune de cercetare . Zis şi făcut. S-au apucat de treabă şi au importat din capitală primul cercetător de valoare  pe nume Chiru Cristea.

În primăvara lui 57 vine la Buzău şi Oroş Victor, asistent universitar care tocmai ieşise de pe băncile facultăţii. Cu chef de muncă după ce fusese ofiţer în garda regală omul  tocmai se recalificase în meseria de horticultor, datorită regimului.

Aşa că a trasat sarcini şi toate aliamentele din staţiune au fost facute după o educaţie militară. Ca la carte. A urmat la cârmă Sociu Sorin , un specialist trimis de comunişti să se şcolească tocmai în Olanda.

El ne-a învâţat să cultivăm şi să ameliorăm tomatele. Nu a durat mult şi roadele muncii unor oameni devotaţi meseriei au început să apară.

Doctorul inginer Chiru Cristea a creat în câţiva ani soiuri de marcă ca ceapa aurie de Buzău, ceapa Diamant, soiurile de tomate Buzau 47 şi 1600, ultimul din ele omologat chiar la 1600 de ani de atestare istorică a oraşului. 

Isprăvile acestor oameni care ulterior au fost promovaţi sa coordoneze toate cercetarea românească au ajuns să fie cunoscute în toată lumea.
Treaba mergea bine, statul se implica iar staţiunea producea seminţe pentru nemţi, unguri, ruşi şi ironia soartei chiar şi pentru olandezi.

Vara TIR-urile gâfâiau încărcate cu miile de tone de tomate ce mergeau la export, iar buzoienii nu se plângeau că duc lipsă de hrană sănătoasă. În anii 70 inginerii de la SCDL  au reusit în premieră europeană semănarea cepei din sămânţă şi au şi elaborat tehnologia specifică de cultivare.

Era un procedeu foarte ieftin şi foarte productiv. Apoi au reuşit să câştige şi întrecerea din blocul socialist pentru etalarea valorilor naţionale din horticultură. Se lucra la tematici de cercetare prin care naţiunea voia să arate tot ce are mai bun, faţă de competitorii din afară.

Dar cum o minune nu ţine mult în „Eterna şi Fascinanta Românie”, după 90 au venit vremuri tulburi. Au început bombardamentele. N-au fost nici nemţii nici ruşii. A fost chiar statul care s-a săturat de bine.

I-a tăiat jugulara cu sânce rece şi staţiunea a intrat în comă. Foarte simplu, prin înfometare. I-a secţionat la început finanţarea iar temele de cercetare au rămas o amintire frumoasă. Apoi a început să o sluţească după un ritual macabru.

I-a turnat pe oase, apocalipsa fondului funciar care i-a ciuntit câmpurile experimentale, ce s-au transformat apoi în propietăţi private.

Şi asta chit că era o anomalie pentru că vechii proprietari erau inexistenţi. Degeaba s-au luptat unii prin instanţe. Măcelul a continuat şi statul prin oamenii ei de nădejde i-a tăiat şi membrele. Apoi i-a dat şi borjogii afară.

S-a gândit că oricum nu mai suferea. Doar era în comă. Din 510 hectare cât avea în 1990 staţiunea mai dispune acum doar de 76. Şi  încă se mai taie. Să piară staţiunea! Să piară naţiunea! Sunt doar mofturi comuniste. Avem de unde, pentru că aducem din import ca americanii. Nu contează că ne-am ghiftuit de tomate iradiate.

Nu contează că avem valoare. Ce ne mai trebuie export , ce ne mai trebuie bătăi de cap cu forţa de muncă? Avem import, avem legume, să dispară şi cercetarea buzoiană !