S-au deschis toate piscinele din oraş. Vezi aici lista de preţuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cel mai mic tarif este la ştrandul din  Parcul Tineretului
Cel mai mic tarif este la ştrandul din Parcul Tineretului

Administratorii strandurile din oraş au bazinele pregătite pentru scăldat şi îi aşteaptă pe buzoienii cu tarife de la 3 lei şi până la 10 lei.

Venirea verii şi temperaturile ridicate din ultima perioadă i-a determinat pe proprietarii de piscine să deschidă porţile publicului. O veste bună pentru buzoieni este că preţurile se menţin la fel ca şi în anii trecuţi. Cea mai ieftină este plaja de la ştrandul din Parcul Tineretului. Acesta a fost dechis de o săptămână, iar cei care vor să se bălăcească scot din buzunar doar câţiva lei.

„3 lei va costa biletul pentru adulţi şi un leu pentru copiii cu vârsta de peste şapte ani. În afara celor două bazine cu apă, pentru adulţi şi copii, în ştrand mai sunt amenajate terenuri de tenis de câmp, fotbal, mese de tenis de masă, de şah şi locuri de joacă pentru copii", ne-a spus Alexandru Dunel, administratorul ştrandului.


O altă piscină din oraş care îşi aşteaptă clienţii este Atlantis, unde intrarea costă 5 lei în zilele de luni până vineri, iar în weekend cu 10 lei. Şi la Aqua Max tarifele sunt aceleaşi. La piscina Millenium tariful este de 6 lei în cursul săptămânii şi de 10 lei sâmbăta şi duminica. În plus aici se poate beneficia şi de ajutorul unui instructor de înot.

Administratorii piscinelor îşi aşteaptă clienţii cu sute de şezlonguri, bucătărie la faţa locului, îngheţată, băuturi răcoritoare, dar şi petreceri în aer liber.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite