Patru escroci bucureşteni se dădeau drept inspectori OPC la magazinele buzoiene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru bucureşteni au ajuns pe mâna poliţiştilor după ce au înşelat gestionarele de la două magazine din Costeşti şi Merei.

Patru bărbaţi s-au prezentat la un chioşc din Costeşti şi sub pretextul că sunt inspectori OPC şi că în magazin sunt produse expirate, i-au solicitat gestionarei bani şi produse în valoare de 400 de lei pentru a nu fi sancţionată şi apoi s-au făcut nevăzuţi. Femeia de 33 de ani a alertat poliţia, iar maşina cu care tinerii se deplasau a fost găsită în faţa unui alt magazin din Costeşti.


Cei patru tineri cu vârste curprinse între 28 şi 35 de ani au fost conduşi la sediul poliţiei, asupra a doi dintre ei fiind găsite legitimaţii cu care putea să facă verificări în unităţi comerciale, dar nu aveau dreptul să primească bani sau să aplice sancţiuni.

Poliţiştii au stabilit că, în urmă cu puţin timp, prin aceeaşi metodă, bucureştenii păgubiseră o altă vânzătoare din Merei cu 100 de lei. Împotriva celor patru bucureşteni s-a început urmărirea penală sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite