Romică Stan, antrenor pentru fotbalişti de toate vârstele

A jucat la Gloria Buzău chiar în sezonul ultimei promovări în prima ligă de fotbal şi la vârsta de 33 de ani s-a apucat să antreneze copii, juniori şi seniorii de la o divizionară D.

A început să joace fotbal, ca orice copil, în parcările dintre blocuri. Fără să fie influenţat de tatăl său, Costică Stan, un mare atacant al Gloriei Buzău din anii 70, devenit antrenor de copii după 1990, Romică a mers singur la stadion.

„Aveam zece ani când m-am dus cu gaşca de la bloc la Gloria. Tatălui meu nici nu i-am zis atunci. Am început cu Dan Tulpan şi apoi am trecut cam pe la toţi antrenorii care erau la club: regretatul profesor Linţă, tatăl meu, apoi profesorul Negoescu, iar la 16 ani jumate am fost promovat la lotul mare", povesteşte Romică.

La 18 ani a ajuns la Politehnica Iaşi, unde a jucat un sezon. Fusese atras mai ales de oportunitatea de a urma în paralel o facultate. S-a întors la Gloria Buzău iar după un an a plecat la Petrolul Ploieşti pentru două sezoane. Apoi a mai jucat la Unirea Focşani, Flacăra Moreni, Cimentul Fieni şi s-a reîntors la Gloria, unde a reuşit ultima promovare în prima ligă. Cariera şi-a încheiat-o la Olimpia Râmnicu Sărat.

A făcut parte din lotul de aur al buzoienilor, coordonat de Ion Viorel, care a reuşit să revină pe prima scenă fotbalistică a ţării după o absenţă de două decenii.

„Până atunci mai jucasem un meci de baraj cu Sportul, când eram la Fieni, pe care îl pierdusem. Apoi a urmat meciul acela cu cântec, barajul pierdut cu Timişoara, şi mă gândeam că a treia oară trebuie să se întâmple ceva bun. A fost o nebunie, am jucat cu sufletul atunci pentru că nu ne-am mai gândit la bani, ci doar la performanţă", spune Romică Stan.

În cei peste 15 ani dedicaţi fotbalului mare, Romică a avut două etape deosebite.

„Cea mai fastă perioadă din punct de vedere fotbalistic a fost la Gloria, când am reuşit promovarea. Din punct de vedere financiar, însă, perioada de la Fieni a fost cea mai bună, atunci mi-am întemeiat o familie şi mi-am luat o casă", ţine să precizeze fotbalistul.

Acum, Romică Stan este antrenor de copii la Gloria şi la Şoimii, dar şi în liga a cincea, la Viticultorul Breaza, pe care speră să o facă satelit al Gloriei.
Mărturiseşte că meseria de antrenor la copii este grea, dar şi satisfacţiile sunt pe măsură.

" Trebuie să te laşi un pic la mintea lor, să te simtă prieten la început, nu ca profesor. Am însă noroc de copii buni. Nu mă aşteptam să avem aşa repede performanţe la un turneu internaţional cu 40 de echipe din şase ţări, în Slovacia, unde am ajuns în sferturile de finală", spune fostul fotbalist.

Ce îi place?
Îmi place să văd corectitudine la toţi cei din jurul meu. Eu sunt corect şi am pretenţia să fiu tratat la fel. Punctualitatea este, de asemenea, o calitate pe care o doresc din partea celor cu care am de-a face. În rest, ca orice om, îmi place tot ce e frumos şi util.

Ce nu îi place
Nu îmi plac oamenii duplicitari. Din păcate, noi ca popor suntem puţin cam perverşi şi una spunem în faţă, altceva facem. De asemenea, urăsc intervenţiile făcute pe ochi frumoşi, unii mai cred că merge ca pe vremuri, când copilul trebuia să fie fotbalist doar pentru că tata e director.

Întrebări şi răspunsuri:

Cum recunoşti talentele dintr-un grup?
La etapele de selecţie îţi sar repede în atenţie copiii care au talent. Îi observi după cum lovesc mingea, după cum aleargă. După aceea, celelalte lucruri, de tactică, de rezistenţă, se rezolvă prin antrenamente dese şi seriozitate.

Ce planuri de viitor ai?
Eu am terminat Educaţia Fizică la Bucureşti şi sper să fiu profesor de sport cât mai curând posibil. Îmi doresc să prind un loc de titular în învăţământ dar deocamdată, anul ăsta, este un singur post, la Calvini, o comună mult prea îndepărtată. Ca antrenor, sper să ajung şi la echipa mare a Gloriei, nu numai la copii.

Profil
Născut: 21 noiembrie 1976, Buzău.
Ocupaţia: antrenor de fotbal
Familie: căsătorit, o fetiţă