Revista presei: Proiecte de finanţare pentru judeţul Buzău
0
Presa de astăzi menţionează câteva dintre proiectele de finanţare de care judeţul Buzău ar putea beneficia pentru realizarea ori reabilitarea unor obiective. Un alt subiect abordat este legat de aglomeraţia de la Casa de Asigurări de Sănătate.
Săptămâna nebunilor
Seria surprizelor neplăcute pentru angajaţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate a continuat şi în săptămâna care s-a încheiat ieri. Astfel, un scandal monstru, care a necesitat intervenţia poliţiştilor, a fost provocat de un pacient al uneia dintre secţiile exterioare, de neuropsihiatrie, ale Spitalului Judeţean, care a fost trimis de cadrele medicale de acolo pentru a aduce respectivul act care-i atestă calitatea de asigurat. Şi care, la vederea aglomeraţiei, şi având, probabil, lipsă, o doză de tratament, a început să ameninţe „tot ce mişca” în incinta C.J.A.S. Cu o privire la fel de tulbure precum cel din primul caz, un cetăţean care a solicitat eliberarea unui card european de asigurat a început să se plimbe prin birourile instituţiei.(Viaţa Buzăului)
Workshop pe teme agricole la Consiliul Judeţean
Mâine, 9 martie, începând cu orele 11.00, la Sala de Şedinţe a Consiliului Judeţean va fi organizat un workshop pe tema "Satul Românesc - prezent şi viitor". Evenimentul este organizat de revista "Lumea satelor" în colaborare cu radio "Antena satelor" şi în parteneriat cu Asociaţia Comunelor din România. Vor participa "primari ai localităţilor buzoiene, alţi reprezentanţi ai comunităţilor locale, specialişti din agricultură, administratori de societăţi sau diverse forme asociative în domeniu, precum şi reprezentanţi ai instituţiilor centrale şi judeţene cu responsabilităţi în lumea satului", după cum ne-a informat Daniela Stan, directorul coordonator al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală. (Viaţa Buzăului)
Înecaţi de Dunăre
CSM Râmnicu Sărat – Dunărea Galaţi: 1-3 (1-1)
Sâmbătă, în cadrul etapei a XIX-a a Ligii a II-a, seria I, CSM Râmnicu Sărat a fost învinsă pe teren propriu de Dunărea Galaţi, scor 1-3. Oaspeţii s-au impus graţie golurilor marcate de Cioinac (min. 10), Cucu (min 46. - penalty) şi Cristea (min. 72). Unicul gol al râmnicenilor a fost marcat de Tîrîlă, în minutul 20. (Viaţa Buzăului)
Elena Udrea pare că-şi întoarce faţa către judeţul natal : staţiunea Sărata Monteoru ar putea fi readusă la viaţa cu sprijinul ministrului buzoian
Aşteptată la Buzău în calitate de ministru al Turismului încă din mandatul trecut, buzoianca Elena Udrea ar putea ajunge în judeţul natal luna aceasta. Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului ar putea veni cu veşti dintre cele mai bune pentru buzoienii care speră de ani de zile în reabilitarea şi relansarea staţiunii Sărata Monteoru. (jurnaluldebuzau.ro)
350 de miliarde de lei vechi pentru schimbarea la faţă a Muzeului Judeţean Buzău
Clădirea Muzeului Judeţean Buzău va intra, cât de curând, într-un amplu proces de reabilitare, după ce la finele săptămânii trecute, preşedintele Consiliului Judeţean, Victor Mocanu a semnat alături de secretarul de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Răzvan Murgeanu, un proiect de finanţare în acest sens.
Investitia care urmează să se deruleze la Muzeul Judeţean se ridică la peste 350 de miliarde de lei vechi, pe lângă fondurile europene obţinute în urma depunerii şi respectiv acceptării proiectului de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, o parte din sumă fiind asigurată de Consiliul Judeţean. (jurnaluldebuzau.ro)