Stiri din Buzau

Reabilitarea şcolilor a produs şomeri

22 martie 2010, 11:58 |  Autor: IULIAN BUNILĂ | 

Cuvinte cheie: Buzău, scoli, reabiliatrea, someri, firme,

Multe dintre şcoli au rămas şantiere

Buzău

Multe dintre şcoli au rămas şantiere

 

Firmele de construcţii care au lucrat în şcoli nu au şanse să- şi mai recupereze banii de la Stat. Constructorii spun că restanţele primăriilor pentru lucrările de reabilitare la şcoli şi grădiniţe au provocat falimentul unor firme şi reducerea activităţii altora din lipsă de capital.

170 de şcoli şi grădiniţe, din tot judeţul, au intrat în reabilitare începând cu anul 2006, aproximativ o sută de firme de construcţii adjudecându-şi lucrările, în urma unor licitaţii organizate de primării.


„Dintre cele 170 de şcoli şi grădiniţe începute, 35 au fost terminate însă constructorii lor nu şi-au încasat banii. Restanţa care trebuie achitată firmelor care au reabilitat şcoli se ridică la 240.000.000 de lei"
, a declarat Florina Stoian, inspectorul şcolar general IŞJ Buzău.


Din cauza sistării fondurilor, multe firme şi-au retras muncitorii din şantier. Sunt însă şi firme care îşi continuă contractele, chiar dacă într-un ritm lent, sperând că aşa au şanse mai mari să îşi recupereze datoriile.


„O şcoală din Pietroasele şi o alta din Şarângă sunt în şantier iar elevii de aici sunt înghesuiţi în alte localuri. Cele două firme încă lucrează şi încearcă să le termine, chiar dacă mai au de recuperat cam un miliard jumate fiecare"
, ne-a spus Cornel Enache, primarul din Pietroasele.


Faliment dintr-o lucrare


Campania de reabilitare a şcolilor, iniţiativă măreaţă, a avut un efect invers: a provocat pagube printre firmele care s-au angajat la aceste lucrări.
„Sunt firme mici aflate în proces de insolvenţă, pentru că şi-au îngropat banii în reabilitarea şcolilor şi nu au mai avut ce să ruleze în alte contracte. Dacă recuperau cele trei, până la cincisprezece miliarde lei vechi din reabilitări, aveau şi acum de lucru iar vreo trei mii de buzoieni nu mai ajungeau şomeri", ne-a declarat Ionel Gagu, afacerist în construcţii şi preşedintele Camerei de Comerţ.


Vizita de săptămâna trecută a ministrului Economiei, Adriean Videanu, văzută iniţial ca oportunitate de împrospătare a memoriei guvernanţilor, s-a soldat cu o veste proastă.


„Sunt foarte mulţi primari care au început lucrări fără să aibă condiţiile legale întrunite. Întrebarea este dacă Guvernul poate întreţine o ilegalitate. Guvernul nu îşi poate permite să întreţină legal şi instituţional o astfel de ilegalitate", a spus Videanu.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole