Război pentru şefie, dus prin tribunale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Instanţa a anulat demiterea fostei conduceri a Inspectoratului Şcolar, dar hotărârea judecătorească nu este pusă în practică.Fostul inspector general şi adjunctul său au senţinţe definitive favorabile, însă Ministerul Educaţiei nu-i repune în funcţii motivând desfiinţarea unor posturi.

Scandalul declanşat în urmă cu doi ani în Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ Buzău) este departe de a fi încheiat. Dumitru Ene, fostul inspector şcolar general şi Ionel Meiroşu, fost inspector general adjunct, au fost atunci demişi iar ei au contestat decizia în instanţele judecătoreşti.

Cei doi inspectori au obţinut funcţia prin concurs în 2007, pentru un mandat de patru ani ce urma să se încheie în luna mai a anului viitor, dar numai după doi ani au fost suspendaţi din funcţie.

Imediat aceştia au depus contestaţie la Ministerul Educaţiei, iar mai târziu l-au chemat în instanţă. După trei termene, Curtea de Apel Ploieşti s-a pronunţat şi a anulat ordinul prin care aceştia au fost înlăturaţi din funcţie. Conform acestei sentinţe definitive din urmă cu câteva luni, Ene şi Meiroşu trebuiau să fie repuşi în funcţiile de conducere, însă nici până astăzi nu s-a întâmplat aşa ceva.

Detalii aflaţi în Adevărul, pagina dedicată Buzăului.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite