REPORTAJ Povestea ultimului cioplitor din Ţara Pietrei

Ion Moacă  are în curtea sa din Pietroasele  un mic muzeu al pietrei, cu vreo 50 de statui, unele de doi metri înălţime, pe care le-a realizat în ultimele trei decenii. Locuieşte, de când se ştie, aproape de locul în care a fost descoperit cel mai preţios tezaur al României, Cloşca cu Puii de Aur, pe care a ţinut să-l reproducă într-un basorelief dăltuit în piatră.

Localitatea buzoiană Pietroasele, de la poalele Dealului Istriţa, este renumită în ţară dar şi în străinătate ca locul unde a fost descoperită Cloşca cu Puii de Aur, cel mai preţios tezaur descoperit în România. A fost scos la lumina zilei în anul 1837 de către doi meşteri pietrari, Ion Lemnaru şi Stan Avram, socru şi ginere, în timp ce scoteau blocuri de calcar dintr-o carieră din zonă.

Erau doi dintre numeroşii pietrari de la poalele Istriţei.

Ne-am ivit în preajma lui chiar când îi dădea formă chipului regelui Bachus. “L-am făcut după nişte cărţi pentru că nimeni nu ştie cum a fost. Oricum, e de-al nostru, pentru că aici se face mult vin şi la fel de mult se şi bea”, ne-a spus, amuzat, nea Moacă.

Ne povesteşte că taina lucrului cu piatra a desluşit-o încă de pe vremea copilăriei. „Cioplesc la piatră de când aveam 13 ani şi mergeam cu tata după blocuri de piatră. Noi am fost şapte copii, patru băieţi şi trei fete, şi era viaţa grea. Nu putea să mă mai dea la şcoală, pentru că avea nevoi mari. Tata fiind pietrar, făcea monumente, cruci, glastre şi teici pentru porci, şi nu am avut încotro. M-a luat la piatră şi am făcut fel de fel de lucrări, de la vârsta aia”, povesteşte Ion Moacă.

Ion Moacă, ultimul cioplitor

Singurul cioplitor din Pietroasele spune că de când se ştie a modelat piatra numai cu uneltele tradiţionale, ciocanul şi dalta din fier, cu care au lucrat şi înaintaşii lui. “Cu dalta se face o adevărată lucrare, nu trebuie să apară ca şi cum e tăiată la flex şi şlefuită. Dacă e finisată, pe ea se imprimă praful şi nu se mai vede, apare ca şi cum e un ciment alb. Vedeţi, aici sunt numai vârfurile de la daltă, numai ciopleala. La flex poate să facă oricine”, spune pietrarul.

Ne spune că la poalele dealului Istriţa, în Năeni sau Breaza, mai sunt cioplitori ca el, însă ceilalţi lucrează într-o rocă mai moale, o gresie formată din cochilii de scoici. “Piatra cu care lucrez eu e dură, e foarte tare. E de aici, din zona noastră, adusă tot cu excavatoarele, că altcineva nu are cine să o aducă. O scoatem dintr-o carieră mare, de sus, din deal. Mai demult, au fost excavatoare care au săpat pentru un bazin cu apă. Nu dădea nimeni nicio importanţă pietrei care era scoasă la suprafaţă şi de acolo m-am alimentat în ultima vreme”, explică cioplitorul din Pietroasa Mică.

Din când în când vinde lucrări pentru că trebuie să facă rost de dălţi noi, ciocane, şi toate sunt scumpe. „Fierarul nu le face pe daibojeală, consumă şi el cărbuni”, spune nea Moacă.

Casa unde locuieşte alături de soţia sa, Florica, cei patru copii fiind şi ei plecaţi la casele lor, este înconjurată de figurile „împietrite” ale unor domnitori, împăraţi, preşedinţi, personaje de legendă şi cântăreţi. „Liviu Vasilică mi-a plăcut foarte mult ca artist, am prins drag de el şi am făcut şi portretul lui în piatră. Înainte am cioplit-o în piatră şi pe Floarea Calotă, dar statuile astea au fost date la Monteoru. Mai este portretul lui Nicolae Ceauşescu călare pe cal, făcută înainte de 1989. Aici am o expoziţie care nu ştiu dacă se mai găseşte undeva”, ne spune, mândru, Ion Moacă.

Ion Moacă şi Ştefan cel Mare

S-a dus deja vestea despre micul muzeu al pietrei şi nu puţini sunt turiştii care îi intră pe poartă. „Vine multă lume la nea Moacă. Opresc maşina, le filmează, dacă nu sunt ei acasă, vin eu şi le deschid poarta. E singurul pietrar de aici şi este foarte respectat de vecini pentru că asta e plăcerea lui, să facă statui”, ne-a spus Filofteia Baciu, o vecină.

Nea Moacă mărturiseşte că gloata împietrită care îi păzeşte gospodăria îi dă uneori fiori. „Noaptea mi-e drag aşa să ies afară şi să mă plimb printre ele pe aici şi câteodată prind un gol în capul pieptului, un pic de frică. Când mă uit încolo zici că vrea cineva să vorbească cu mine. Dau şi fug imediat, plec. Aveam aşa o frică, parcă eram în Rai”, povesteşte pietrarul.

Ion Moacă, ultimul cioplitor din Pietroasele, s-a născut pe 18 septembrie 1944. A fost mulţi ani zidar la staţiunea de cercetare viticolă Pietroasele, slujbă de pe urma căreia s-a ales cu o pensie de 700 de lei.

Locuieşte, de când se ştie, aproape de locul în care a fost descoperit cel mai preţios tezaur al României, Cloşca cu Puii de Aur, pe care a ţinut să-l reproducă într-un basorelief dăltuit în piatră. „La 400 de metri de la mine, sus, în deal, este punctul Cloşca cu Puii. Stan Avram şi Ion Lemnaru, pietrari ca şi mine, au săpat o carieră şi, în timpul când a dat de piatră, acolo s-a desfăcut o încăpere, de fier. Au deschis clapa de la  acea gheretă mică care era acolo, blestemată, şi a ieşit o formă de om. Necuratul era”, este legenda pe care Ion Moacă a preluat-o din bătrâni.