Previziuni sumbre: Legumele româneşti vor întârzia să apară pe piaţă iar efectul va fi o nouă explozie a preţurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Specialiştii spun că se vor coace mai târziu ca de obicei, nu vor fi de calitate iar producţia va fi mică. Din cauza vremii reci din această primăvară, legumele au fost cultivate mai tâziu în zona Buzăului. Efectul va fi nouă explozie a preţurilor la roşii, ardei sau vinete.

Dacă în anii trecuţi gustam primele roşii româneşti în lunile iunie- iulie, anul acesta o vom face abia în august. Vremea foarte rece din această primăvară i-a făcut pe legumicultori să întârzie cultivarea legumelor, de teamă ca răsadurile să nu îngheţe. Aşa s-a ajuns ca până la această dată cultivarea zarzavaturilor să nu fie încă încheiată.

„Perioada de cultivarea s-a decalat cu trei săptămâni - o lună, iar de regulă aceasta se încheia la 1 mai. De exemplu, la tomate noi încă mai plantăm şi, dacă în anii trecuţi mâncam roşii prin luna iulie, acum le vom savura mult mai târziu. De asemenea, ardeii şi vinetele se vor coace mult mai târziu", ne-a spus Costel Vânătoru, inginer horticol.


Şi alte efecte


Pe lângă întârzierea cauzată de temperaturile scăzute, legumele din acest an nu vor fi nici de calitate. Şi asta din cauză că acestea se vor dezvolta în timpul temperaturilor caniculare. „Vor fi probleme serioase cu evoluţia legumelor pentru că vor intra direct în căldura de vară şi vor apărea arsuri pe legume. De exemplu, ardeii sunt foarte sensibili la şocul termic, se vor îngălbeni din cauza căldurii excesive care creează probleme la sistemul de hrănire şi nu îşi mai pot extrage calciul necesar din pământ", a mai explicat Costel Vânătoru.

Legume din import


Până când legumele autohtone se vor coace, buzoienii se văd nevoiţi să facă salate cu legume aduse din Spania, Italia, Turcia sau Grecia, la preţuri nu tocmai mici. De exemplu, un kilogram de roşii costă 4-5 lei, iar unul de ardei gras este 8 lei „Roşiile româneşti încă nu au apărut, acum avem din Turcia. Se vând destul de bine la preţul de 4-5 lei. Mai sunt clienţi care întreabă de roşii româneşti, dar nu am ce să le răspund", ne-a spus Ioana Pascu, comerciantă în piaţa centrală.


Toate probleme cauzate de vreme vor conduce şi la o explozie a preţurilor la toamnă. „Calitatea va fi slabă, la fel şi cantitatea produsă, de aceea este foarte posbil ca şi preţurile să fie destul de ridicate. Singurii care vor avea de câştigat sunt cei care fac importuri, pentru că vor avea de lucru o perioadă mai îndelungată. Singura noastră salvare ar fi o toamnă lungă, fără brume, dar nu ne putem încrede în capriciile vremii", a mai precizat horticultorul Costel Vânătoru.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite