Pretinsul urmaş al Buzeştilor nu vrea proces la Buzău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce a convins Judecătoria Pătârlagele să îl împroprietărească cu 63.000 de hectare de teren în baza unor dovezi care atestau că este urmaşul familiei Buzescu, Teodor Năstase nu mai are încredere în magistraţii buzoieni.

El a cerut ca recursul înaintat de Prefectură la Tribunal să fie strămutat în altă localitate pe motiv că aici se pot face presiuni asupra judecătorilor.
O decizie în acest sens va fi luată la Înalta Curte de Casaţie, instanţă competentă să judece astfel de cereri. Instanţa de la Pătârlagele a luat de bun arborele genealogic prezentat de Năstase şi i-a retrocedat practic întreaga zonă împădurită din nordul judeţului.
Teodor Năstase nu a apucat să se bucure de succes. Sentinţa magistraţilor de la Pătârlagele, nefiind una definitivă Prefectura a atacat-o cu recurs.

Amânat de Tribunal

Dosarul a ajuns astfel în luna februarie pe rolul Tribunalului Buzău unde săptămâna aceasta a avut un nou termen de judecată. Judecătorii nu au luat nicio decizie şi nici nu sunt şanse să pună punct procesului prea curând.
„Instanţa a amânat cauza până pe 16 iunie, pentru că în dosar au fost depuse mai multe înscrisuri şi întâmpinări motiv pentru care părţile au cerut timp ca le poată lua la cunoştinţă”, ne-a declarat Mădălina Bârlodeanu, purtător de cuvânt al Tribunalului Buzău. Chiar dacă la instanţa supremă este înregistrată o cerere de strămutare, reprezentanţii Prefecturii nu renunţă.
„Noi ne susţinem cauza până la capăt. Avem elemente destul de serioase pentru a combate hotărârea instanţei de fond”, ne-a declarat Paul Beganu, prefectul judeţului. 

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite