Președintele Federației de Tenis de Masă a intrat în conducerea județului Buzău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristi Romanescu a fost consilier local în mandatul trecut
Cristi Romanescu a fost consilier local în mandatul trecut

Liberalul Cristinel Romanescu a fost ales vicepreședinte al Consiliului Județean Buzău, prin votul a 23 dintre cei 33 de consilieri județeni aleși în noul mandate. Romanescu este și președinte al Federației Române de Tenis de Masă, for pe care îl conduce din 2001.

Cristi Romanescu a declarat că va discuta cu secretarul FRTM problemele legate de compatibilitatea între cele două funcții de conducere. Noua funcție din administrativul buzoian îi va încurca însă socotelile în ceea ce privește participarea la Jocurile Olimpice de la Londra. Acesta nu va mai sta în Anglia pe toată durata participării echipei naționale de tenis de masă, așa cum își programase, ci va merge la Londra doar pentru instalarea loturilor.

Cristinel Romanescu s-a născut pe 7 aprilie 1959 în Buzău. Prin investițiile realizate, a contribuit la fiecare pas pe care Buzăul l-a făcut spre modernizare, după Revoluția din 1989. A deschis primul magazin privat din oraș, prima piață privată, B90, și primul depozit de medicamente.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite