Pregătirile pentru festivalul de blues, pe final

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea de a 15-a ediţie, care a fost aproape de anulare din cauza lipsei fondurilor,  va avea loc în ultimul weekend al acestei luni

Organizatorii au anunţat deja aducerea pe scena a unor nume grele, care de-a lungul anilor au fost alături de iubitorii acestui gen muzical şi care au creat starea de spirit numită “Bluzău”.

Asociaţia HAIR, în colaborare cu Fundaţia pentru Tineret din Buzău, fac eforturi susţinute pentru organizarea ca la carte a celui de-al 15 festival de blues intitulat ”2010 – Bluzău – ediţie aniversară”, eveniment programat în perioada 26-27 noiembrie.

Organizatorii şi-au propus un festival mai concentrat, de numai două zile dar mai valoros şi au anunţat aducerea pe scena a unor nume grele, care de-a lungul anilor au fost alaturi de iubitorii acestui gen muzical şi care au creat starea de spirit numită “Bluzău”.

De-a lungul anilor, la “Bluzău” au concertat nume ca Johnny Răducanu şi Ion Caramitru, Harry Tavitian şi Corneliu Stroe, Mircea Tiberian şi Anca Parghel, Dan Mândrilă şi Opus 4, Solaris sau Alexandru Andrieş. “Îi vom avea pe scenă  pe Gyuri Pascu, Berti Barbera, Nicu Patoi, Rareş Totu, Daniel Silvian Petre, Nightlosers , Marcian Petrescu  şi Emil Kindlein. Sunt nume mari ale genului, care cunosc foarte bine starea de spirit de la Buzău şi din acest motiv au ales să cânte pe sume modice”, a declarat Corneliu Constatinescu, preşedintele Fundaţiei pentru Tineret.

 “Sperăm să avem parte, ca de fiecare dată, de o paletă stilistică variată,de la blues tradiţional la funk, de la jazz-rock la rhythm’n’blues, totul într-o atmosferă de profesionalism muzical, prietenie şi bucurie de a cânta sau recepta muzica”, a declarat Tolea Poştovei, preşedintele Asociaţiei Hair.

Cu toate acestea, organizatorii spun că ediţia din acest an a fost cât pe ce să fie anulată. “Nu este prima dată când ne confruntăm cu lipsa banilor, dar anul acesta situaţia a fost mult mai dramatică. Am avut noroc că reprezentanţii primăriei au înţeles valoarea acestui eveniment anual şi au alocat un buget cu care ne-am putut descurca. Ne-am zbătut să nu dispară spiritul bluesului la Buzău. Fără oameni ca Tolea Poştovei şi Corneliu Constatinescu, care s-au zbătut după finanţare,  ediţia de anul acesta ar fi fostcompromisă”, a declarat Valentin Nicola, sunetist şi organizator.   

Festivalul va fi deschis de trupa Tiptil, formaţie premiată de Fundaţia pentru Tineret la festivalul Stufstock 2010.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite