Portret / Raul Mănăilescu s-a antrenat cu fotbaliştii de la Milan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Puştiul cu nume de fotbalist celebru a avut şansa, dintr-o fericită întâmplare, să se antreneze în 2009 cu un mare antrenor de la AC Milan, Franco Baresi.

La vârsta de zece ani, micuţul fotbalist Raul Gabriel Mănăilescu reuşeşte să uimească pe toată lumea prin calităţile sale. Are un şut puternic, ca al unui adolescent, spun antrenorii lui, este un dribleur iscusit şi este foarte muncitor. Raul a început să joace fotbal la vârsta de patru ani, cu fratele lui mai mare, Ronaldo, şi copiii de pe uliţă. „Mă uitam la televizor când se uita şi tata şi vedeam acolo cum alergau nişte oameni după minge. Aşa a apărut pasiunea”, povesteşte Raul.

Ca elev la şcoala din Măgura, a devenit repede lider pe terenul de sport. Învăţătorul lui spune că este cel mai bun fotbalist din toată şcoala generală, ajungând acum, în clasa a patra, să îi coordoneze chiar şi pe colegii din clasele a şaptea şi a opta.

În urmă cu doi ani, micuţul fotbalist a fost cooptat în echipa de copii a Liceului cu Program Sportiv, unde a reuşit repede să îl cucerească, mai ales prin perseverenţa sa, pe antrenorul Cătălin Cighir. A avut norocul să ajungă într-o mică elită a micuţilor fotbalişti din Buzău, grupa 2000 a LPS terminând anul trecut pe locul patru în campionatul naţional.

Când a juns la clubul buzoian, Raul nu ştia să ţină nici măcar două duble pe picior, spune tatăl lui. Avea însă foarte multă forţă şi voinţă. În doi ani a reuşit să progreseze atât de mult încât a devenit cel mai eficient fotbalist din echipă.

Nu îşi neglijează şcoala şi învaţă foarte bine, chiar dacă programul său este încărcat. Numai drumul până la Buzău, pe care îl face de trei ori pe săptămână, îi ia foarte mult timp.

Raul s-a antrenat cu Franco Baresi

Micuţul Raul a avut şansa ca în vara anului trecut să ajungă la un trial organizat în Bucureşti de antrenorii de copii de la AC Milan. Printre ei s-a aflat şi celebrul Franco Baresi, care a fost ajutat de Răzvan Lucescu şi alţi antrenori cunoscuţi din România. În urma unor evaluări finale, după cinci zile de antrenamente intense, buzoianul a fost desemnat cel mai bun fotbalist dintr-o grupă de 65 de copii născuţi în 2000.

Raul povesteşte că a ajuns la antrenamentul cu milanezii din întâmplare. „Tata îl înscrisese pe fratele meu, care a fost tras la sorţi pe internet. A primit un set de echipament sportiv care era mic pentru Ronaldo. Atunci l-am îmbrăcat eu, acolo m-a văzut o doamnă de la organizare, i-a spus tatălui meu că nu am voie să fiu îmbrăcat, dar tata a rugat-o să mă bage şi pe mine la antrenament”, povesteşte Raul.

Întrebări şi răspunsuri:

Cu ce echipă ţii?

Din România ţin cu Steaua, pentru că şi tatăl meu ţine cu ea iar dintre fotbalişti, cel mai mult îmi place de Tănase, Răduţ şi Bănel. Din străinătate, de Barcelona îmi place cel mai mult şi acolo vreau să ajung când voi fi mare. Messi este cel mai bun jucător din lume.

Cum e cu numele de fotbalist celebru?

Mi-a povestit tata că era mare fan al lui Raul, fotbalistul spaniol care a făcut istorie la Real şi atunci când m-a botezat a vrut să îmi pună numele ăsta. Iar Gabriel vine de la Gabriel Batistuta, un jucător argentinian de care îi plăcea tatălui meu. A avut el plăcerea să ne pună nume de fotbalişti. Şi fratelui meu i-a pus numele Ronaldo şi Robert, de la Roberto Bagio.

Ce îi place?

Îmi place să joc pe calculator FIFA şi să merg cu bicicleta. În fiecare zi fac câte şase, şapte kilometri cu bicicleta,  pentru că mă trimit mereu nişte vecini să le iau ulei, zahăr şi tot felul de lucruri de la alimentară. Îmi mai plac motocicletele şi ATV-urile iar când o să fiu mare, o să îmi cumpăr una puternică.

Ce nu îi place?

Nu îmi plac copiii răi, care înjură la meciuri, pe teren. Nu îmi place să mă cert cu nimeni. Nu îmi place să fiu plecat mult timp de acasă, departe de fratele meu şi părinţii mei pentru că mi se face repede dor de ei. Cu timpul trebuie să mă obişnuiesc.

PROFIL
Născut pe data de 5 mai 2000, în comuna Pârscov, judeţul Buzău
Ocupaţia – elev şcoala Măgura.
Familie - un frate.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite