Portret / Nicușor Andrei este militarul în costum popular

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Plutonierul Nicuşor Andrei, transmisionist la o unitate militară din Buzău, este în timpul liber acordeonist şi solist de muzică populară. Lui Nicuşor Andrei, un copil de la ţară, îi plăcea să cânte toată ziua prin curte, spre admiraţia părinţilor şi a vecinilor care le călcau bătătura.

"Cred că de mic copil am fost înzestrat cu talentul ăsta, de la Dumnezeu. Mă uitam la televizor, aveam plăcile de vinil, ascultam de pe casete. Părinții, văzând că îmi plăcea să cânt, mi-au cumpărat un acordeon din acela mic, cu 24 de bași, marca Timiș, românesc, și pe acela am început să învăț", îşi aminteşte Nicuşor.

Nimeni din familie nu credea că o să se ţină de treabă însă cu cât se mărea, cu atât îi creştea şi apetitul pentru muzică. "Trecând câțiva ani, au fost nevoiți să îmi cumpere un acordeon mai mare, în 48 de bași, un Parrot chinezesc, foarte bun. Chiar anul trecut l-am vândut la formația Marfar, din București, care cântă la emisiunea lui Dan Bitman", spune mândru cântăreţul de muzică populară.

Pe vremea când era elev la Liceul Agroindustrial din Beceni, lui Nicuşor i s-a ivit şansa de a studia cu profesori muzica pe care o făcuse până atunci după ureche. "La Școala Populară de Artă am venit în anul 1992. Am luat lecții la acordeon, dar și vocal. După aceea, a venit adolescenţa, tinerețea, cavalerismul și m-am cam lăsat de muzică pentru o perioadă. Mai cântam doar în armată, ocazional", povesteşte Nicuşor Andrei.

Nicuşor Andrei a îmbrăcat pentru prima oară uniforma kaki în 1993, când a satisfăcut stagiul militar. "După armată, din 1995 și până în 1996, am lucrat în învățământ, ca profesor suplinitor pe educație fizică și sport și suplimentar geografie şi istorie, după care m-am întors la 365 de grade și am îmbrățișat definitiv cariera militară", spune Nicuşor.

Nicuşor Andrei alături de familia sa

A intrat în școala militară în 1996, unde şi-a petrecut doi ani din tinereţe. "Primul an l-am făcut la Pitești și apoi, în al doilea an, între 1997 și 1998, am fost la Sibiu. Sincer, mi-a plăcut de tânăr haina statului. Mi-a plăcut pentru că uniforma impune respect iar acum pot spune că armata m-a învățat să mă descurc și în momentele grele. Am avut de învățat multe în armată, am învățat cum se poate purta o conversație respectuoasă, să te ridici și să te cobori la nivelul celor din jurul tău", este de părere cântăreţul în uniformă kaki.

Acum, Nicuşor Andrei este militar activ, la Regimentul de Transmisiuni, unde este încadrat ca telegrafist. Le cântă camarazilor doar la anumite evenimente din viaţa lor. "Colegii vor să le mai cânt, dar nu mă dau în spectacol când sunt la serviciu. Mă ascultă pe internet, mă felicită şi mai merg pe la nunţile lor", spune plutonierul - cântăreţ.

ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI

Ai cântat pe scenă, în faţa unui public numeros?
Am început să apar în diverse spectacole folclorice, ultima oară fiind în octombrie, la Zilele orașului Pogoanele. După aceea, am fost difuzat cu înregistrări din spectacol la televiziuni locale. Am şanse să apar şi la televizini naţionale, ca Etno, Favorit, cu melodii populare din zona Munteniei dar și din Moldova.

Ce planuri ai?
Până în prezent am strâns vreo 40 de melodii şi încerc să le pun pe un album. Mi-ar mai plăcea să ajung să cant în Ansamblul Ciocârlia, al armatei. De fapt, mi-aş dori să am progrese pe ambele planuri, să devin un artist cunoscut şi în acelaşi timp să avansez în grad.

Ce îţi place?
Îmi place să îi ascult pe Ion Dolănescu, Irina Loghin, Ionuț Dolănescu, Maria Ciobanu, pe profesorul Ungureanu cu cei doi colegi, Cornel și Cristi, din Nemuritorii. Cât despre Benone Sinulescu, pot spune că îmi este un model, mai ales că pe negativele dânsului cântăm atât eu cât şi fiica mea, Ştefania.

Ce nu îţi place?
Nu îmi place să întârzii la muncă, dar nici să am de-a face cu oameni care nu sunt punctuali. Nu pot suferi lăudăroşii şi oamenii care încearcă să iasă în faţă fără să se priceapă la ceva anume.

PROFIL

Născut pe 1 august 1974, comuna Beceni, județul Buzău
Familie - doi copii
Ocupație - subofițer la Regimentul de Transmisiuni

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite