Portret: Doina Ciobanu, cunoaşte toate icoanele din patrimoniul Buzăului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doina Ciobanu iubeşte istoria din copilărie. În clasa a VIa a vut ocazia să participe la o coferinţă susţinută de Constantin C. Giurescu despre Ştefan cel Mare şi a plecat de acolo hotărâtă să urmeze istoria. Liceul l-a făcut la profilul matematică-fizică însă dragostea pentru istorie istorie nu s-a pierdut printre ecuaţii şi integrale.

A intrat la Facultatea de Istorie unde era o concurenţă acerbă. Erau vremuri tulburi pentru învăţământul universitar, se făcuseră multe restructurări, mulţi profesori plecaseră din sistem. Pentru tânăra studentă acest lucru a fost însă un imens ajvantaj pentru că profesorii care mai rămăseseră constituiau elita. Astfel a învăţat de la cei mai buni specialişti în istorie. După absolvire nu a intrat în învăţământ ci a devenit muzeograf. „ La început eram nefericită pentru că nu ştiam ce se face aici. Eu am fost repartizată la oficiul pentru patrimoniu, care se ocupa de ce era în afara muzeului, adică orice instituţie în afara acesteia care avea bunuri”, îşi aminteşte Doina Ciobanu.

Îndrăgostită de meserie

Postul i s-a potrivit perfect pentru că a cutreierat tot judeţul, lucru care i-a plăcut nespus de mult. „Nu există colţişor în judeţul ăsta pe care să nu-l fi parcurs. Eram atunci 13 muzeografi noi care se ocupau la oficiul pentru patrimoniu de diferite domenii. Toţi eram îndrăgostiţi de meserie, ne instruiam între noi şi ne împăţeam în echipe pentru ca fiecare să facă faţă şi la carte veche şi la conservare şi la tot” povesteşte Doina Ciobanu. În acea perioadă, de început de carieră a luat contact cu icoanele valoroase, de patrimoniu şi a făcut o pasiune pentru aceste obiecte de cult. S-a specializat în icoane, şi-a luat un atestat influenţată fiind şi de faptul că Buzăul are Episcopie bogată din acest punct de vedere. A umblat prin biserici din cele mai îndepărtate cătune. Avea sarcina, plăcută dealtfel să verifice şi să reclaseze icoanele. „Îmi dă o mare satisfacţe faptul că am făcut clasare bunurilor care se găsesc la Muzeul Episcopal” spune Doina Ciobanu. 

Cercetarea ştiinţifică este esenţială

Anii au trecut, iar Doina Ciobanu a parcurs toate treptele ierahiei profesionale. Este doctor în istorie şi director al Muzeului Judeţean. Spune că funcţia nu a schimbat-o. Se consideră în primul rând cercetător ştiinţific, munca de cercetare fiind esenţială pentru instituţia pe care o conduce. Partea organizatorică, cea de administraţie o face cu uşurinţă pentru că oamenii cu care lucrează ştiu foarte bine ce au de făcut.

Întrebări şi răspunsuri:

Care este cea mai frumoasă icoană pe care aţi văzut-o?


Icoana la care ţin eu cel mai mult este o icoană Isus Hristos Împărat datată 1701 pe foiţă de aur. Este o icoană bizantină aflată în colecţia Episcopiei. Mai sunt şi altele pentru că Buzăul este foarte bogat din acest punct de vedere.

Ce fel de public vine la muzeu?

Aceasta este o activitate căreia noi îi spunem de valorificare. Vizitatorii noştri sut în marea majoritate copii sau tineri care vin în grupuri organizate. Muzeul este mai puţi vizitat de turişti.

Ce-i place:

Îmi place să călătoreasc. Am ajuns să văd o mare parte din comorile lumii. Este o pasiune caracteristică pentru meseria noastră. Îmi place arta, pictura, dar ascult şi muzică în special clasică. Din locurile pe unde am fost am adus CD-uri cu muzică tradiţională.

Ce nu-i place:

În societatea nostră mă oboseşte agresivitatea verbală şi fizică.Unul încalcă regulile de circulaţie altul îşi parchează maşina aiurea, altul ţipă. Au apărut generaţii de tineri foarte agresivi. Nu îmi place să fie masacrată natura. Nu susţină că sunt ecologistă dar nu îmi place nici că se taie şi se strică munţii.

Profil:

Născută: 18 mai 1951, Buzău
Studii: Universitatea Bucureşti, Faculatea de Istorie, doctorat în istorie veche
Ocupaţie: cercetător ştiinţific, director al Muzeului Judeţean de Istorie Buzău

 

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite