Poliţia de proximitate, găzduită în sediile asociaţiilor de proprietari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Agentul şef Nicoleta Creţu primeşte cheile de la administratorul asociaţiei, Elena Ionescu
Agentul şef Nicoleta Creţu primeşte cheile de la administratorul asociaţiei, Elena Ionescu

Joi a fost inaugurat cel de-al doilea birou de poliţie de proximitate, amenajat într-un sediu de asociaţie de proprietari. Conform unui protocol, Uniunea Asociaţiilor de Proprietari din Buzău va oferi spaţii poliţiştilor de cartier, în zonele arondate acestora.

Noul birou se află în sediul asociaţiei de proprietari PT 31 Democraţiei. Agentului de poliţie care până mai ieri doar patrula printre blocuri i-a fost oferită o cameră din clădirea punctului termic. 

„Voi fi mai mult timp în mijlocul cetăţenilor, voi avea mai mult timp să le ascult doleanţele şi nu pot decât să mulţumesc asociaţiei de proprietari că m-a sprijinit cu acest sediu şi sper să colaborăm cel puţin la fel de bine ca până acum”, a declarat agent principal Nicoleta Creţu, poliţist de proximitate.

„Am luat această decizie în primul rând pentru că în acest sediu a avut loc acum aproximativ doi ani un jaf. Aici era o casierie de la RAM iar doamna de aici a fost atacată de doi ndivizi.Norocul ei a fost că banii erau preluaţi deja de RAM pentru că se întâmpla pe la 5 seara. Am zis că e foarte bine pentru siguranţa noastră să o avem pe doamna agent de poliţie în preajma noastră dar şi pentru membrii asociaţiei noastre, deoarece le va fi mai uşor să vină aici cu problemele dumnealor, decât să meargă la sediul poliţiei”, a spus Elena Ionescu, administrator asociaţie.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite