Pictori buzoieni, prezenți prin creațiile lor pe simeze bucureştene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Expoziţia ”Pictori buzoieni pe simeze bucureştene” cuprinde 101  tablouri cu pictură de şevalet din Colecţia Muzeului Judeţean Buzău, create de artişti profesionişti buzoieni care s-au născut şi au trăit la sfârşitul secolului al XIX – lea şi în secolul XX pe meleaguri buzoiene sau au avut diverse legături cu Buzăul.

Pictura artiştilor expozanţi Ştefan Popescu, Gore Mircescu, Constantin Petrescu –Dragoe, Gogu Iliescu, Grigore Negoşanu, Petre Iorgulescu –Yor, Alexandru Moscu, Zoe Moscu, Adina Paula Moscu, Margareta Sterian, Stoica Necula, Gheorghe Staicu – Coloneşti, Nicolae Ionescu, Stoica Gheorghe, Mihai Menzopol, Florin Menzopol, Cristina Menzopol, Gheorghe Ciobanu, Steluţa Popescu, Luminiţa Ispirescu şi Ligia Macovei oglindeşte nivelul de evoluţie a fenomenului artistic naţional şi buzoian din această perioadă.

Unele tablouri ilustrează o lume a întinderilor marine cu deschideri vaste în adâncime, luciri elaborate pe o remarcabilă tehnică a spaţiilor nesfârşite. Artişti care ştiu să picteze consistenţa materială a aerului şi a apei, a materiei, precum şi jocul petelor de umbră şi lumină conturând adevărate universuri picturale de calitate.

Alţi artişti, mai ales cei din ultima generaţie, trec la eliminarea amănuntelor ce duce în chip spontan la expresia picturală directă cea mai convingătoare.

Expoziţia este organizată de Muzeul Judeţean Buzău în colaborare cu Muzeul Municipiului Bucureşti pe perioada 1-31 august 2012. Vernisajul va avea loc în data de 1 august 2012, ora 11.30 în holul Palatului Şuţu, Bucureşti.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite