Pacienţii neasiguraţi nu-şi plătesc spitalizarea, iar Spitalul Judeţean se afundă în datorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea mai mare unitatea spitalicească din Buzău trebuie să primească peste 200.000 de lei. Zeci de oameni au beneficiat de îngrijiri medicale chiar dacă aveau asigurări medicale, iar la finalul tratamentului aceştia nu au mai trecut pe la casieria spitalului pentru a plăti pentru serviciile primite.

Au venit bolnavi, s-au tratat şi nu au plătit niciun leu. Este cazul mai multor pacienţi din Buzău care au ajuns pe paturile Spitalului Judeţean cu diverse afecţiuni, iar după ce au au primit tratamentele necesare nu le-au achitat, în condiţiile în care nu erau plătitori de asigurări medicale sau se făceau vinovaţi de rănirea unor persoane.


„Avem de încasat bani de la mai multe categorii de pacienţi, sunt neasiguraţi care vin la spital la Unitatea de Primiri Urgenţe, iar plata serviciilor oferite în acest caz este decontată de Stat. Dar avem şi pacienţi neasiguraţi care ne datorează bani după ce au cerut să fie operaţi şi pacienţi care după perioada de urgenţă sau după spitalizarea recomandată de medicii specialiştii, au mai cerut câteva zile de îngrijiri medicale. La aceste categorii se mai adaugă şi vinovaţii unor accidente de circulaţie care trebuie să suporte îngrjirea victimelor", ne-a declarat Ion Drăghici, directorul medical al Spitalului Judeţean Buzău.


După ce beneficiază de îngrijiri medicale, pacienţii primesc la domiciliu somaţie pentru a se prezenta la casieria spitalului unde trebuie să achite factura. Numai că sunt bolnavi care au uitat că au datorii către spital mai vechi de patru ani. „Avem de încasat de la pacienţi suma de 207.312 de lei. Aceste datorii s-au adunat din anul 2007 până în 2011, timp în care le-am trimis somaţii după somaţii, iar cu unii am ajuns în instanţă, sperând că aşa ne vom putea recupera banii", a adăugat directorul medical al Spitalului.


Sumele pe care le are de încasat unitatea spitalicească sunt destul de importante în condiţiile în care spitalul a acumulat în ultima perioadă datorii către furnizori de medicamente şi materiale sanitare. „În prezent, Spitalul Judeţean are datorii de 15.000.000 de lei, foarte multe ieşite deja din scadenţă, iar banii pe care îi avem de încasat de la pacienţi sunt destul de importanţi, pentru că noi facem nişte cheltuieli pe care nu le recuperăm şi cu care nu putem plăti mai departe nicio factură", spune Laura Pirnog, directorul economic al Spitalului Judeţean.


„Sumele pe care le avem de încasat sunt importante, mai ales acum, când avem datorii. Am primit personal nou, dar nu şi bani, aşa că în aceste condiţii chiar şi un miliard de lei vechi este foarte important", ne-a mai spus Ion Drăghici.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite