PORTRET Adelina Panait, eleva campioană la atletism
0
De mai bine de patru ani fuge rupând pământul şi a reuşit să reprezinte cu cinste atletismul buzoian atât în alte oraşe, cât şi peste hotare.
În urmă cu patru ani a fost selectată din şcoala în care învăţa să participe la o competiţie în uma căreia putea fi selectată să facă parte dintr-o clasă de atleţi. „M-am clasat pe locul doi la rezistenţă, la viteză pe primul loc. Dar înainte de acest concurs nu lipseam de la nicio oră de sport, erau preferatele mele", îşi aminteşte Adelina.
În clasa a şasea a venit din nehoiu la o clasa cu profil sportiv din Buzău. La început părinţii nu au fost în totalitate de acord cu înclinaţia Adelinei pentru sport, însă date fiind rezultatele obţinute la concursul în urma căreia fusese selectată s-au conformat şi au susţinut-o.
„În prima zi de şcoală am avut emoţii pentru că era o şcoală nouă , iar apoi antrenamentul mi s-a părut destul de dificil, chiar dacă nu era fosrte greu, era mai mult o joacă pentru vârsta noastră, dar niciodată până atunci nu mai făcusem antrenament în acel mod", ne-a spus atleta. După mai multe antrenamente serioase, în urmă cu trei ani a participat la primul său concurs, 1.500 de metri obstacole, probă care acum este specialitatea sa.
În urma acetsui concurs a reuşit să câştige o medalie de bronz. „Înainte de acest concurs eram copleşită, îmi spuneam rugăciuni în gând, aveam încrederea, dar la sfârşit îmi părea rău că nu am ieşit pe primul loc. Acum însă m-am obişnuit şi nu prea mai am emoţi", ne-a mai spus Adelina Panait. În fiecare an participă la campionatele naţionale în fiecare an atât în etapele din iarnă, cât şi în cele de vară şi reuşeşte de fiecrae dată să ajungă la Buzău cu câteo medalie.
Câştigătoarea Balcaniadei
În vara anului trecut a participat la Balcaniadă, unde a reuşit să urce pe primul loc pe podium. În scurt timp a ajuns la mondialele de Juniori 2 unde trebuia să iasă pe primele 12 locuri, ea clasându-se pe locul 9. Pentru a atinge toate aceste performanţe Adelina petrece zilnic în sala de antrenament peste trei ore, atât seara, cât şi dimineaţa.
O zi din viaţa sa se împarte între cursuri şi antrenamente, iar timp liber îi rămâne foarte puţin. „Timp pentru mine nu preamai am, mai ales că am început şi duminica să fac antrenament şi am un circuit, doar la trei săptămâni am o duminică liberă. Dar nu îmi pare rău deloc că nu mai am timp să ies prin oraş sau să fac ceea ce alte fete de vârsta mea fac pentru că eu consider că este mai utilă ocupaţia mea", spune atleta. Acum deja se pregăteşte pentru Crosul Naţional, iar în luan mai trebuie să se califice pentru Olimpiada de Juniori 2.
Întrebări şi răspunsuri
Mai sunt tinerii de vârsta ta interesaţi de ateltism?
Am observat că acum tineretul este atras de distracţie, de discoteci. Dar ateltismul nici nu prea este promovat pentru că se vorbeşte foarte mult de fotbal, antrenorii încearcă să îi atragă pe copii, dar această metodă nu este benefică întotdeauna.
Ce intenţionezi să faci în viitor?
Cred într-o carieră de sportiv pentru că dacă ai voinţă şi încredere în forţele proprii, dar şi multă muncă poţi reuşi. După finalizarea liceului vreau să urmez o facultate de sport şi vreau să continui cu sportul la noi în ţară.
Ce îi place?
Îmi place să fac sport şi să ascult muzică, iar în timpul liber mă uit la filme. Îmi place ca oamenii de lângă mine să fie respectuoşi şi aşa îi voi respecta şi eu şi îmi plac pritenii adevăraţi care nu mă trădează. În ceea ce priveşte modelele mele în sport, am două, pe Ancuţa Boocel şi pe Gabriela Szaabo.
Ce nu îi place?
Nu îmi place să mă vorbească lumea de rău, aşa cum am ami păţit şi pe şcoală, colegii vorbeau de mine atunci când eram plecată la diverse competiţii, nu înţelegerau cum puteam să învăţ şi să am şi note bune. Atunci când nu mai am timp mi se pare că nu îmi mai palc anumite materii.
Profil
Născută: 5 iulie 1993, Nehoiu
Ocupaţie: elevă în clasa a X-a la Liceul cu Program Sportiv
Familie: o soră şi un frate