Stiri din Buzau

Tudor Coman, militarul care organizează concerte în toată ţara

28 ianuarie 2010, 11:39 |  Autor: Mirela Copariu | 

Cuvinte cheie: portret, mirela copariu, buzău, theo concert, tudor coman,

Tudor Coman, organizatorul de concerte cunoscut în toată țara

Buzău

Tudor Coman, organizatorul de concerte cunoscut în toată țara

 

Tudor Coman, sau Theo Concert cum este cunoscut în lumea artiştilor, a organizat sute de spectacole în toată ţara şi are contracte de exclusivitate cu majoritatea artiştilor. Tudor a transformat pasiunea pentru muzică şi spectacole într-o afacere. În şase ani a reuşit să se facă cunoscut în toată ţara pentru calitatea spectacolelor pe care le organizează dar şi pentru seriozitatea cu care tratează artiştii.

Tudor era, în copilărie, pasionat de muzică şi de spectacolele mari, de amploare. Niciodată nu s-a gândit însă că va ajunge să organizeze el însuşi unul. A făcut şcoala generală în localitatea natală, C.A. Rosetti, iar liceul l-a făcut în oraş, la Liceul CFR.

După ce a terminat şcoala a fost încorporat în armată. După ce a terminat stagiul militar, în 1996, Tudor a rămas în armată, ca militar angajat pe baă de contract.

"Întotdeauna mi-a plăcut armata cu toate rigorile ei. Mi-a plăcut să lucrez în armată şi am şi reuşit. Pentru mine asta era o mare realizare", ne-a declarat Tudor Coman.

În anul 2002 au început să se facă restructurări în armată şi tot atunci a fost şi el disponibilizat. Trebuia să îşi câştige cumva existenţa şi a plecat să muncească în Italia unde ziua era barman pe plajă iar noaptea animator într-o discotecă.

Aşa a ajuns să intre în contact cu comunitatea de români din zonă. La un moment dat, în anul 2004, împreună cu câţiva prieteni a organizat un spectacol cu ocazia zilei de 1 decembrie pentru compatrioţii săi.

"Vroiam să organizăm un spectacol dar nu ştiam cum se face, şi care sunt tarifele. Am intrat pe internet şi am reuşit, într-un final, să o găsesc pe Mirabela Dauer care a şi venit şi a ieşit un spectacol pe cinste. De atunci am rămas prieten cu Mirabela", ne-a declarat Tudor.

Nu după mult timp Tudor Coman a trebuit să se întoarcă în ţară pentru că mama rămăsese singură. Cu banii câştigaţi în străinătate şi-a deschis o afacere în localitatea natală unde, la rugămintea primarului a început să se ocupe şi cu organizarea spectacolelor.

"Îmi amintesc că la primul spectacol organizat la C.A. Rosetii i-am avut invitaţi pe Fuego, Irina Loghin şi Mioara Velicu. A ieşit foarte frumos, au auzit de mine şi primarii din zonă şi aşa am început să organizez spectacole", îşi aminteşte Theo Concert.

Asta se întâmpla în 2006, iar de atunci a intrat în lumea artiştilor şi a organizat sute de spectacole în toată ţara.

"Erau perioade în care aveam şi câte 40 de spectacole pe lună. Plecam de la unul şi mergeam la altul", ne-a declarat Theo.

Organizatorul mărturiseşte că seriozitatea este secretul care l-a făcut să fie atât de cunoscut în lumea artiştilor cu care a devenit prieten. Cei mai apropiaţi oameni de sufletul lui Theo sunt Fuego şi Irina, Mirabela Dauer, Maria Ciobanu, Mioara Velicu, oameni care l-au susţinut şi l-au făcut să aibă încredere în el.


Ce îi place: Îmi place foarte mult ceea ce fac şi îmi place să lucrez cu oamenii. Îmi place să văd bucuria pe chipurile oamenilor care ascultă muzica preferată. De asemenea, îmi place să lucrez cu artiştii care nu sunt atât de dificili cum se spune. Dacă îi respecţi şi ei te respectă iar mulţi dintre ei sunt chiar oameni deosebit de modeşti şi înţelegători.


Ce nu îi place: Urăsc minciuna şi prostia. De asemenea, nu îmi place deloc să gătesc sau să fac curăţenie. Şi nu îmi mai place să conduc. Am condus până acum sute de mii de kilometrii de la un spectacol la altul şi nu îmi mai place.


Întrebări şi răspunsuri:


Care sunt relaţiile şi contractile cu artiştii? Relaţiile sunt foarte bune cu toţi artiştii iar contractele sunt împărţite pe două categorii. Am contracte de exclusivitate cu 15 artişti de folclor cum ar fi Irina Loghin, Maria Ciobanu, Ionuţ Dolănescu, Laura Lavric, Mioara Velic şi mulţi alţii iar contracte de colaborare preferenţială am cu majoritatea artiştilor.


Cum eşti privit de ceilalţi inpresari şi organizatori de spectacole? Între noi nu a existat şi nu există concurenţă. Pot să spun că de la oameni ca ei eu am învăţat meserie. Mă refer aici la Bebe Mihu, Anghel Stoian şi Ion Postelnicu.


Profil:
Născut la data de 07.04.1976, C.A. Rosetii, Buzău
Familie: Necăsătorit, mama şi două surori
Ocupaţie: Organizator de spectacole

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Ramona Ursu

    Nu e „Ferma animalelor“. De fapt, e o nedreptate să compari porcul cu acei indivizi fără scrupule, plini de nesimţire şi cu un tupeu mare cât toate haznalele României adunate la un loc. Continuare

    Fericirea de a îngheţa într-un tren din Bărăgan

    Grigore Cartianu

    Declaraţia săptămânii nu vine de la eterna gâlceavă din Palatul Parla­mentului, ci dintr-un alt palat, situat în apropierea Gării de Nord.

    Nimic pentru România

    Petre Barbu

    N-am scris pentru România şi nici pentru patronii gazetelor. Am scris aşa, ca să mă cred Dumnezeu.

    Boala noastră fără leac

    Radu Paraschivescu

    Există trei borne obligatorii pe traseul suspicionitei româneşti în tranziţie.

    Inaniţia la români

    Dan Străuţ

    La prima vedere, e doar statistică: România – o ţară „eminamente agrară“ – importă mâncare de peste trei miliarde de euro pe an, iar în anul agricol de vârf 2011 importurile agroalimentare au atins recordul istoric de 3,7 miliarde de euro.

    Corupţia ca stare de fapt

    Liviu Avram

    Butada care caracterizează guvernările de stânga-dreapta din România: unii sunt prea hoţi, ceilalţi sunt prea proşti.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole