Stiri din Buzau

Olimpia a fost programată la Tulcea

18 martie 2010, 12:19 |  Autor: Mirela Copariu | 

Cuvinte cheie: sport, buzău, mirela copariu, fotbal, olimpia,

Băieții de la Olimpia ar putea juca din patriotism local

Buzău

Băieții de la Olimpia ar putea juca din patriotism local

 

La începutul acestei săptămâni „lanterna roşie" a seriei I , îşi anunţa retragerea din Liga a 2-a din cauza problemelor financiare. Astfel, antrenorul Mihai Ciobanu a rămas la Galaţi iar jucătorii au fost trimişi temporar acasă. Era clar, „Olimpia" urma să se desfiinţeze în condiţiile în care şi omul de afaceri Viorel Tudose a renunţat definitiv la gruparea „galben-albastră".

„Pentru mine CSM Rm. Sărat este un capitol încheiat. Am întâmpinat tot felul de obstacole şi m-am convins că nu sunt dorit la Râmnic. A mai picat şi arbitrajele defavorabile din partidele cu Bacău şi Galaţi şi am ajuns la concluzia că nu sunt pregătit să intru în această mocirlă a fotbalului românesc", a declarat pentru AdS, Viorel Tudose.

Totuşi, oficialităţile locale în frunte cu primarul Viorel Holban şi viceprimarul Sorin Cârjan, au „copt" o soluţie pentru ca Olimpia nu numai să nu se desfiinţeze, ba chiar să continue în Liga a 2-a. Drept pentru care, Sorin Cârjan s-a deplasat la Bucureşti pentru a discuta soarta echipei râmnicene şi a le propune o soluţie viabilă „federalilor" iar rezultatul a fost cel scontat.

Federaţia Română de Fotbal a dat, cel puţin pentru moment, gir râmnicenilor să continue în campionat, fiind programaţi la Tulcea pentru duelul cu Delta, partidă ce urmează să se desfăşoare sâmbătă, 20 martie, în cadrul etapei a 20-a.

Speriată că trecerea la o singură serie la Liga a 2-a se va face din cauza retragerilor în masă a echipelor, FRF pare să facă tot felul de compromisuri, dovadă neexcluderea din acest eşalon a formaţiei FC Baia Mare chiar dacă băimărenii se află la a treia omologare la „masa verde".

În altă ordine de idei, CSM Râmnicu Sărat duce tratative cu o parte dintre jucători în vederea rezilierii contractelor, punându-se accentul pe menţinerea în lot doar a buzoienilor, care ar putea juca doar din patriotism local, visteria clubului fiind „golită" de Curte de Conturi.

„Am avut control de la Curtea de Conturi în urma căruia ni s-a recomandat să nu mai dăm bani la echipa de fotbal decât pentru arbitraj, echipament sportiv şi deplasări. Dacă vom da bani pentru contracte acele sume ni se vor imputa nouă, celor care aprobăm acest lucru şi în special mie ca ordonator de credite. De aceea căutăm soluţii să plătim jucătorii, cărora le datorăm pe ultimele două luni aproximativ 600 de milioane de lei vechi", a declarat miercuri într-o conferinţă de presă, Viorel Holban, primarul municipiul Râmnicu Sărat.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole