Oasele rupte au suprapopulat secţia de ortopedie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gheaţa care a acoperit străzile, trotuarele, dar şi curţile oamenilor provoacă necazuri zecilor de buzoieni care au ajuns la spital după ce au alunecat şi şi-au fracturat mâinile sau picioarele.

Mersul pe trotuar a devenit o adevărată aventură, iar dacă unii s-au ales doar cu ceva contuzii uşoare în urma căzăturii pe gheaţă, foarte mulţi au ajuns direct la secţia de ortopedie a spitalului. „Am alunecat pe gheaţă, nici nu mai ştiu cum am alunecat şi mi-am rupt piciorul. Deocamdată îl am în ghips, dar este posbil să fiu operat", ne-a spus Nicolae Popa, un pacient de 51 de ani.


Bolnavii spun că au căzut pe gheaţa formată pe trotuare sau chiar in propriile curţi. „Am alunecat în curte la mine, mi-am rupt mâna şi acum mă pregătesc să fiu operată", spune Alina Jipa, o pacientă de 28 de ani.


Mai mulţi pacienţi decât numărul de paturi


Şi pentru medici este greu, mai ales că fac cu greu faţă numărului mare de operaţii, iar saloanele secţiei sunt deja ocupate peste capacitate. „În ultimele zile ne confruntăm cu un flux mai mare de pacienţi cu fracturi de membre sau de şold. Numai la orele dimineţii, opt persoane au trebuit internate. Secţia de ortopedie dispune de 45 de paturi, iar în prezent sunt internaţi 54 de pacienţi", ne-a declarat Victor Botnaru, medic ortoped.


Cele mai afectate de stratul gros de gheaţă sunt persoanele de vârsta a treia care îşi pierd repede echilibrul, iar fracturile pot fi foarte serioase. „Am ieşit în curte, eu merg în baston şi mi-a alunecat băţul şi piciorul şi acolo am rămas. Am venit la doctor şi m-a internat, că am fractură de şold", zice Eugenia Nănău, o bătrână de 78 de ani.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite