Fotogalerie: Muncitorii iadului duc tradiţia mai departe

Chinezii Europei cum sunt supranumiţi sticlarii din Buzău, din cauza salariilor mici impuse de concurenţa acerbă venită de la companiile asiatice, se luptă cu recesiunea .

FOTOGALERIE aici:

Înarmaţi cu specialişti de talie buzoienii au reuşit să pună în anii 70  timp o fabrică de sticlă botezată "Perla", care  după revoluţie avea o piaţă de desfacere fabuloasă cu ramificaţii în toată lumea.

După ce fabrica s-a închis la mijlocul anilor 90, sticlăria de Buzău a fost dusă mai departe de sectorul privat.

Producătorii de obiecte de sticlă din Buzău spun că la un moment dat după anii 2000 existau peste 100 de firme axate pe acest produs.

Afacerile cu sticlă au mers bine până când au început să fie concuraţi la export de produse similare venite din China.

Pe piaţa din Buzău nu mai există acum de cât patru ateliere de sticlari şi un singur cuptor care funcţionează cu intermitenţe.

Chiricioiu Maria de 50 de ani, proprietarul unicului cuptor de topit sticlă din Buzău suferă de fiecare dată când primeşte factura de la gaze.

E îngrijorată de soarta industriei de prelucrat obiecte de sticlă dar mai ales de viitorul celor 15 muncitori care sunt în competiţie cu sticlăria chinezească. „Mai rezistăm pe piaţa internaţională datorită calităţii produselor dar şi a sticlei prelucrate de noi. Sufăr pentru că nu pot să le ofer acestor oameni foarte chinuiţi salarii mai mari pe măsura efortului depus. Există şi opţiunea ca pe viitor să opresc definitiv cuptorul din cauza cheltuielilor mari”,  mai spune Chiricioiu Maria de 50 de ani.

Cu toate că locurile de muncă ale sticlarilor din Buzău sunt ameninţate de recesiune, oamenii care trudesc la gura cuptoarelor încinse la peste 1500 de grade, nu se plâng .

Ion Damian şeful de echipă al cuptorului de la Buzău  nu se teme de dispariţia acestei arte şi mai mult decât atât de câţiva ani şi-a iniţiat şi feciorul în tainele nisipului topit pentru a duce tradiţia mai departe. „Când m-am angajat la Fabrica Perla din Buzău în 1975 căştigam foarte mulţi bani. De-asta am şi iubit această meserie foarte grea. Băiatul meu a îndrăgit această meserie şi a venit alături de mine. Cât o mai merge ducem moştenirea mai departe” mai spune nea Ion.

Un alt sticlar şi o altă poveste a unui artist al iadului care face un efort supraomensc ca să aducă aduce pâine pe masă într-o perioadă economică nu tocmai roză. „Am 39 de ani şi muncesc de peste 20 de ani în acest domeniu. E o meserie care te solicită dar nu mă interesează decât să dau suflet sticlei.” spune Toma Aurel de 39 de ani.