Minunile care pot lansa turismul buzoian

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel puţin şase astfel de obiective i-ar putea atrage în judeţul Buzău pe turiştii de pretutindeni, cu puţin ajutor din partea autorităţilor. Pentru dezvoltarea turismului buzoian, ar fi nevoie de o modernizare a drumurilor către obiectivele turistice, mai multe hoteluri şi pensiuni şi un centru de informare.

Principala atracţie a Buzăului sunt Vulcanii Noroioşi, dovadă vie că natura a fost extrem de generoasă cu locuitorii judeţului.

Situaţi în Subcarpaţii de Curbură, Vulcanii Noroioşi de la Pâclele Mari şi Pâclele Mici reprezintă una dintre cele mai interesante rezervaţii mixte din ţara noastră. “În zilele bune, Vulcanii sunt vizitaţi de foarte mulţi turişti străini, din Franţa, Belgia, Austria, care se arată foarte impresionaţi. Păcat că în toată zona nu prea au unde să mai zăbovească”, spune Dumitru Roşu, custodele rezervaţiei.

Variante de cazare sunt atât în imediata vecinătate a rezervaţiei, într-o pensiune cu patruzeci de locuri, dar şi la pensiunile din Berca, comună aflată la zece kilometri distanţă de Vulcani

Barajul Siriu este un alt obiectiv turistic important din judeţul Buzău. De o frumuseţe rară este lacul Siriu, o întindere de apă care s-a acumulat prin sugrumarea apelor râului Buzău. În urma construirii barajului, drumul naţional care leagă Buzăul de Braşov şi-a schimbat ruta, ocolind lacul de acumulare Siriu iar în acest scop au fost construite mai multe viaducte.

“Peisajul de aici rivalizează cu zone similare din ţări cu turism avansat. Promovarea este însă ceea ce ne lipseşte nouă”, spune Sergiu Tutulan, administratorul pensiunii Izvorul Bucuriei, din Siriu. Proprietarii pensiunilor din jurul lacului le oferă turiştilor programe de pescuit dar şi drumeţii la cascada Pruncea, înaltă de şapte metri, sau Lacul Vulturilor.

La poalele munţilor Buzăului se găseşte o altă minunăţie a judeţului, Muzeul Chihlimbarului, care a fost construit de locuitorii din Colţi în anul 1973. Chihlimbarul de Colţi este cunoscut cu denumirea de romanit şi are o vechime de 60 de milioane de ani. Preţioasele răşini se găsesc în 160 de culori, de la galben transparent pană la negru opac, sau cu mai multe nuanţe de culori într-un singur obiect. Colecţia buzoiană de chihlimbar este unică în România şi printre puţinele în lume, aici fiind expusă o bucată de chihlimbar de 1785 de grame. Drumul până la Colţi, din Buzău, se parcurge în aproximativ o oră şi jumătate, deoarece carosabilul este deteriorat pe porţiuni mari.

Ansamblul de aşezări rupestre, de la Colţi – Bozioru, ar putea fi un magnet pentru pelerini creştini de pretutindeni, dacă ar fi inclus într-un circuit naţional. Vestigiile rupestre de aici au rădăcini adânci în istorie. Lăcaşurile de credinţă au fost săpate în munte începând cu primele două secole după Hristos şi au servit drept adăpost şi locuri de rugăciune. Plasarea acestei zone pe un circuit turistic religios, bine promovat, ar aduce vizitatori nu numai din România, ci şi de peste hotare, spun călăuzele din Bozioru. Cele mai apropiate locuri de cazare sunt în comuna Colţi dar şi la pensiuni din oraşele Pătârlagele şi Nehoiu.

Focul viu de la Terca, din comuna Lopătari, ar avea şi mai mare succes, dacă ar exista un drum decent până aproape de el. Fenomenul natural de pe cursul superior al râului Slănic este dat de gazele care ţâşnesc prin crăpăturile scoarţei terestre şi apoi se aprind spontan, formând flăcări de 50 de centimetri înălţime. Din păcate, aici nu există pusă la punct o infrastructură turistică, nici rutieră, cele mai apropiate pensiuni fiind la 15 – 20 kilometri distanţă, la Mânzăleşti, în apropierea lacului Meledic, sau la Bisoca.

Tot lipsa unei infrastructuri taie, deocamdată, elanul turiştilor de a vizita dealul Istriţa, locul în care a fost descoperită zestrea cea mai reprezentativă a judeţului Buzău: tezaurul Cloşca cu Puii de Aur. A fost descoperită în anul 1837 de doi săteni din Pietroasele, în timp ce scoteau piatră pentru construcţia Seminarului Teologic. “Aici ar trebui să fie construit un muzeu cu obiecte ale pietrarilor de atunci, replici ale tezaurului dar şi un drum asfaltat”, spune Ion Moacă, localnic din Pietroasele.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite