Buzău: 10.000 de buzoieni trăiesc ca în Evul Mediu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Buzău: 10.000 de buzoieni trăiesc ca în Evul Mediu
Buzău: 10.000 de buzoieni trăiesc ca în Evul Mediu

Din cauza unor lucrări la reţeaua de termoficare, locuitorii din două cartiere nu au parte nici de apă caldă, nici de căldură

Peste 3.500 de familii din cartierele Dorobanţi şi Broşteni mai au de aşteptat cel puţin o săptămână căldura în calorifere. Cei aproape zece mii de locatari nu au însă nici apă caldă menajeră, pentru că reţeaua de conducte care alimentează zona este de două săptămâni în reparaţii.

Magistrala 1 de termoficare, la care se înregistrează avaria, are aproape 30 de ani vechime. Ţevile sunt extrem de ruginite şi se fisurau frecvent în ultimii ani. Abia în vara aceasta magistrala a intrat în reparaţii.

În scurt timp, însă, autorităţile locale au rămas fără bani, iar constructorul a renunţat temporar la lucrare. A reînceput lucrările la începutul acestei luni. “Abia acum au fost deblocate fonduri pentru modernizarea reţelei de conducte. Din păcate, am prins şi o vreme nefavorabilă şi a trebuit să muncim şi pe ploaie, şi pe frig. Din acest motiv au apărut întrzierile”, ne-a explicat Dumitru Vişoiu, şeful reţelei de termoficare.

Din cauza lucrărilor, apartamentele din cele două cartiere nu au căldură şi nici apă caldă menajeră. Asta, în condiţiile în care, la Buzău, în ultimele zile maxima termică nu a depăşit 15 grade, iar în week-end afost chiar mai scăzută.

“Ne spălăm mai rar, cu apă încălzită de la aragaz, însă deocamdată suportăm, ce să facem, pentru că e mai grav dacă se strică în mijlocul iernii”, ne-a spus Mihai Popescu, unul dintre locatarii afectaţi.

“Magistrala 1 de termoficare a fost ultima care a intrat în reabilitare. În 2008 era programată să fie reparată, prin programul BERD însă, din cauza unor litigii cu firma care se ocupat iniţial de ea, am amânat lucrările un an”, a precizat Milucă Neamţu, directorul Regiei Autonome Municipale Buzău.

Elevi ţinuţi în frig
Două şcoli şi o grădiniţă au fost şi ele afectate de criza agentului termic, elevii fiind nevoiţi să înveţe cel puţin două zile cu hăinuţele pe ei. Conducerea Regiei Autonome Municipale Buzău spune că lucrarea era necesară, deoarece exista riscul ca ţevile vechi să cedeze în mijlocul iernii.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite