Lucian Bute, campionul de pe strada „Muncii”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pugilistul şi-a apărat, ieri, pentru a patra oară centura de campion mondial. Secretul seriei sale de reuşite este dezvăluit chiar de numele străzii pe care a crescut în comuna gălăţeană Pechea

PROFIL
Născut: 28 februarie 1980
Studii: Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport - Galaţi
Stare civilă: necăsătorit

La 14 ani, când a intrat prima dată în sala de box, era atât de firav încât nimeni nu credea că va putea face sport de performanţă. "Nu mi-am închipuit, în acei ani, că un copil atât de cuminte, atât de liniştit şi paşnic, va ajunge să facă box. Cu atât mai mult că va deveni campion mondial, mai ales că nu avea un fizic care să-l recomande pentru aşa ceva. Era un copil slăbuţ", mărturiseşte Maria Armencea, cea care i-a fost dirigintă din clasa a cincea şi pănă a terminat gimnaziul.


Doar primul său antrenor, Felix Păun, a avut ochi să vadă în Bute un potenţial viitor campion al lumii. "Era atât de slab, încât am avut mari probleme cu el la început. Era un chin să-l aduc măcar la greutatea minimă pentru cea mai mică categorie, altfel nu avea voie în competiţii. M-a încântat, când a intrat în sală prima dată, viteza sa deosebită şi am ales să încerc să-l fac boxer. Ulterior, nu a fost greu să lucrez cu el, pentru că are o capacitate fantastică de a învăţa, de a asimila ce îi spune antrenorul. Nu exagerez, a fost ca în poveşti, progresa într-o săptămână, cât alţii într-un an", a povestitit Felix Păun.


Până la 14 ani, campionul mondial la categoria supermijlocie nu s-a simţit deloc atras de ringul de box. Singurul băiat al familiei Bute, de pe strada Muncii, cocoloşit de cele patru surori, visa să ajungă inginer sau poliţist şi, ca aproape orice copil, avea fotbalul în cap."Când eram puştan, am jucat atacant la echipa din Pechea. Eram un stângaci bunicel, nu eram deloc duşman cu mingea şi stăteam bine pe picioare, chiar dacă eram slăbănog", povesteşte Bute.


A ajuns aproape întâmplător în ring. Noroc că în Pechea este sală de box, altfel ar fi fost şanse uriaşe să nu existe faimosul puglist Bute, campion al lumii. A crescut repede în valoare şi, de la Pechea s-a mutat la CSM Dunărea Galaţi. A intrat pe mâna lui Octavian Tabără, antrenor şi la loturile naţionale de juniori, care a continuat să şlefuiască un diamant ce a strălucit repede în boxul mondial. La 18 ani, câştiga medalia de bronz la Campionatul Mondial de box pentru juniori. La amatori, a fost ghinionist, obţinând doar o medalie de bronz la Mondiale, iar la Jocurile Olimpice din 2000 nu a apucat să ajungă. A avut neşansa ca unul dintre protejaţii de atunci ai federaţiei, Dorel Simion, să nu mai poată slăbi şi să urce la categoria lui Lucian.


La 23 de ani, a trecut la profesionism, iar în 2007, a câştigat titlul de campion mondial versiunea IBF, după un meci cu Alejandro Berrio, deţinătorul de atunci al centurii. Apoi, Bute a reuşit să-şi apere titlul împotriva americanului William Joppy prin K.O, mexicanului Librado Andrade la puncte şi a columbianului Fulgencio Zuniga prin KO şi acum din nou în faţa lui Andrade, prin KO.

CE ÎI PLACE
Nu ratează aproape nicio ocazie de a merge la pescuit. Spune că cele mai plăcute clipe sunt cele când reuşeşte să ajungă acasă, la Pechea, să-şi ia mama în braţe. Îşi mai alină dorul de casă întâlnindu-se cu românii din comunităţile din Canada, cum a fost cazul şi la Quebec, înainte de meciul de ieri dimineaţă.


CE NU ÎI PLACE
„Sunt deschis mereu în faţa jurnaliştilor, chiar îmi face plăcere să mă întâlnesc cu ei. Nici nu se poate altfel. Însă, nu suport să nu-mi fie respectate momentele de intimitate, când vreau să am şi eu, ca orice om, viaţă personală departe de reflectoare"

ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI


- Cum scapi de tensiunea dinaintea unui meci?


- Înainte de a pleca spre sală, sun acasă, la Pechea, unde de regulă răspunde mama. Ea ştie că sun seara şi ţine telefonul aproape. După ce vorbesc cu ai mei, mă simt mai liniştit.


- Ce simte campionul lumii după un meci cum a fost cel cu Andrade?


- Satisfacţia muncii împlinite, mulţumirea că am demonstrate foarte clar că episodul din 2008 a fost un simplu accident. Şi dorinţa cea mare, de unificare a centurilor. Poate un meci cu Pavlik, campionul versiunilor WBC şi WBO.


- Cât de importantă este pentru cariera ta notorietatea acestei ultime victorii ?


- Faptul că meciul a fost transmis şi în Statele Unite reprezintă pentru mine o mare oportunitate. Implicarea HBO, considerată cea mai importantă televiziune în lumea boxului profesionist, înseamnă foarte mult pentru viitorul meu.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite