Locul de picnic al buzoienilor, invadat de gunoaie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ceea ce trebuia să fie un loc curat, cu verdeaţă şi cu aer curat, ideal pentru un grătare alături de prieteni, a devenit o rampă de gunoi. Odată cu venirea primăverii, în pădurea Spătaru pe lângă flori şi iarbă verde, au apărut şi mormane de PET-uri, de scutece pentru copii şi de ambalaje.

Astfel turiştii care vin la iarbă verde nu au nici măcar loc pentru a-şi întinde păturile şi grătarele, iar mirosul devine insuportabil. „Peisajul este dezolant, un loc care trebuia să arate foarte bine, să te relaxezi arataă ca o groapă de gunoi. Iar când se va încălzi aici va mirosi foarte rău”, spune Iulia Costache, o localnică din Spătaru.

image

De vină se pare că sunt localnicii din comuna Costeşti care, în fiecare primăvară, aruncă toate resturile menajere în pădure. „Sătenii se duc şi aruncă acolo de parcă e groapă de gunoi. Am identificat câţiva localnici chiar în timp ce aruncau acolo gunoaie, le-am dat un avertisment şi dacă se va repeta îi vom amenda. Dar deocamdată demarăm curăţenia de primăvară şi vom curăţa acolo, iar turiştii vor putea sta liniştiţi”, ne-a spus Constantin Moise, primarul comunei Costeşti.

image

După ce gunoaiele aruncate de localnici vor fi adunate, va veni şi rândul celor lăsate de amatorii de picnic-uri.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite