Liviu Niţă: Un arhitect care s-a dedicat agroturismului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liviu Niţă, un arhitect care s-a dedicat agroturismului
Liviu Niţă, un arhitect care s-a dedicat agroturismului

Oamenii care aleg la un moment dat să ia viaţa de la capăt după propriile reguli se pot numi fără exegerare adevăraţi luptători ai epocii moderne.

Este şi cazul lui Liviu Niţă, un arhitect venit tocmai de la Bucureşti care a reuşit după o muncă de peste 10 ani să dea tonul investiţiilor în agroturismul buzoian din staţiunea Sărata Monteoru.

O călătorie într-un ţinut de basm şi o dragoste la prima vedere aşa îşi începe povestea Liviu Niţă, bucureşteanul care a construit în anii 90 prima pensiune din Monteoru.

Pariu câştigat cu viaţa


Deşi prietenii l-au avertizat că pionieratul în acest domeniu este foarte riscant şi fără un profit imediat, Liviu Niţă a crezut în visul său şi mai mult decât atât a renunţat la confortul capitalei pentru liniştea şi aerul curat de la munte. „Ajungeam de obicei cu soţia mea la ţară în comuna Nenciuleşti care se află la mică distanţă de staţiunea Sărata Monteoru. Veneam vara la distracţie în această zonă şi undeva prin 1996 m-am gândit pentru prima dată să-mi ridic la Monteoru o casă de vacanţă. Mi-au plăcut aceste locuri de prima dată de când le-am văzut. Aşa se face că în urmă cu 13 ani la scurt timp după ce am început să construiesc, am hotărât să transform casa de vacanţă într-o pensiune. La început a fost mai complicat pentru că munceam şi la Bucureşti şi aici. Am câştigat până la urmă acest pariu cu mine însumi şi cu viaţa pentru că mulţi m-au descurajat la început. Acum mă simt împlinit şi cred că am reuşit să fac ceva pentru staţiunea Sărata Monteoru în acest colţişor construit de mâna mea” povesteşte Liviu Niţă.

Afacerea a crescut an de an prin forţe proprii

Timp de 13 ani „bucureşteanul” cum îi spun cunoscuţii şi clienţii a investit an de an aproape tot profitul adus de pensiune. Aşa se face că dintr-o construcţie micuţă dar cochetă, clădirea de la Monteoru s-a extins:

La această reuşită  şi-a adus contribuţia şi soţia mea care m-a sfătuit în legătură cu planurile clădirii. Nu m-am gândit niciodată că voi ajunge în această zonă şi cred că destinul m-a călăuzit.Îmi plac foarte mult construcţiile de vacanţă şi pot să spun că această pensiune a fost făcută cu bani puţini cu forţe proprii.Aşa se face că din cele 4 camere cât erau planificate iniţial am construit 8 iar acum avem 24 de camere, o garsionieră şi două camere de protocol, plus 7 căsuţe din lemn. Pentru toate aceste investiţii am făcut sacrificii foarte mari. Mi-am vândut casa cu curte din Bucureşti iar copii au fost de acord să vindem şi apartamentul” mai spune Liviu Niţă

Întrebări şi răspunsuri

Este dificil să fii patron de pensiune?

Este destul de dificil în comparaţie cu alte ocupaţii. Trebuie să munceşti tot timpul, să fii în permanenţă la dispoziţia clienţilor şi să aduci mereu ceva în faţă. Practic eşti prins într-o horă din care nu mai poţi să ieşi.Trebuie să fii atent cu clientul dar cel mai greu este să îi păstrezi pe cei pe care îi ai. Trebuie să fii atent la cel mai mic detaliu pentru că în cazul în care oamenii nu sunt mulţumiţi poţi să dai greş în această afacere”.

Cum aţi  învăţat tainele acestei meserii?

Iniţial am furat tainele acestei ocupaţii după ce am călătorit prin toată ţara. Mă uitam cum funcţionează un restaurant sau cum sunt amenajate camerele de hotel. Apoi am făcut şi cursuri de calificare. Treptat am început să aplic şi la mine la pensiune tot ce mi se părea mai frumos şi mai interesant. Am văzut că sunt foarte muţumiţi clienţii şi în timp mi-am stabilit nişte standarde”.

Ce-i place?

Îmi plac foarte mult călătoriile dar din cauza acestei ocupaţii de 7 sau 8 ani n-am mai plecat nicăieri. Îmi place foarte mult să îngrijesc o mică gradină. Imi place foarte mult sportul, în special fotbalul şi tenisul. Îmi plac foarte mult plimbările ATV-ul prin pădurile din zonă”.

Ce nu-i place?

Nu-mi place mizeria şi ca atare sunt foarte exigent la curăţenie.Nu-mi place politica sub nicio formă. Nu suport poluarea şi nici deşeurile aruncate la întâmplare. Nu suport să văd cum dispar pădurile ţării care sunt tăiate fără nicun fel de jenă. Nu suport să văd turiştii care poluează cu tot felul de deşeuri locurile frumoase”.

Profil

Născut la data de 10. 06.1953 în Bucureşti

Căsătorit 2 copii

Absolvent al Facultăţii de Arhitectură promoţia 1979, cursuri de specialitate în domeniul hotelier şi agroturism

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite