Un licean otrăvit cu etnobotanice a fost dus în stare de inconştienţă la Urgenţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Băiatul a ajuns inconştient la spital
Băiatul a ajuns inconştient la spital

Un adolescent în vârstă de 17 ani a ajuns la spital după ce a fumat în curtea şcolii o ţigară care conţinea substanţe etnobotanice. Băiatul este acum tratat de medici iar poliţiştii caută magazinul din care a fost cumpărată ţigara şi îl cercetează pe cel care a adus-o la şcoală.

Alin Lăudatu este elev în clasa a XI-a la Şcoala de Arte şi Meserii, din cadrul Liceului de Meserii şi Servicii. Ieri, s-a întâlnit cu un coleg în curtea şcolii şi acesta i-a oferit o ţigară. Alin a aprins-o şi a fumat-o împreună cu amicul său dar după puţin timp i s-a făcut rău şi a leşinat.

Prietena lui a chemat-o pe asistenta şcolii care la rândul ei a anunţat Ambulanţa. “Când am ajuns la faţa locului tânărul era inconştient. Din relatările colegilor şi prietenei băiatului am aflat că fumase o ţigară care conţinea substanţe etnobotanice. A ajuns la spital în stare de inconştienţă şi nu răspundea nici la stimuli dureroşi”, ne-a declarat Rodica Corneci, asistentă şefă la Ambulanţă.

Băiatul şi-a revenit după câteva ore la spital şi a fost transferat la secţia de Neuropsihiatrie Infantilă, unde este atent supravegheat de medici care aşteaptă şi rezultatele analizelor pentru a se stabili exact ce substanţă era în ţiagară.

Poliţiştii l-au audiat pe elevul care ar fi adus ţiagara la şcoală. “Tânărul de 18 ani le-a spus poliţiştilor că a cumpărat o substanţă de la un magazin specializat pe care a folosit-o la prepararea unei ţigări pe care a fumat-o împreună cu adolescentul de 17 ani. Cercetările sunt continuate de Biroul de Combatere a Criminalităţii Organizate”, ne-a declarat comisar Florina Crucianu, purtător de cuvânt IPJ Buzău.

Adolescentul provine dintr-o familie cu venituri modeste şi nu a produs până acum niciun fel de probleme la şcoală.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite