Legea Educaţiei aruncă în prăpastie Liceul Pedagogic
0Directorii liceelor cu profil pedagogic din ţară au înaintat Comisie de Învăţământ, ştiinţă, Tineret şi Sport un memoriu, în încercarea de revizuire a noii Legi a Educaţiei.
Dascălii vor să modifice două articole ale legii prin care practic absolvenţii liceelor pedagogice nu pot profesa ca educatori sau învăţători, pentru acestea fiin necesare studii universitare. prin urmare, liceele pedagogice le rezervă doar educaţia antepreşcolară, adică educatori- puericultori.
„În acest proiect este specificat ca în termen de 10 ani de la publicarea acestei legi, toţi absolvenţii de licee pedagogice cu diplomă de educator/ educatoare trebuie să se înscrie şi să definitiveze o pregătire de nivel superior", a declarat Constantin Coma, vicepreşedintele Asociaţiei naţionale a Colegiilor şi Liceelor Pedagogice din România.
Prin acest memoriu, profesorii încearcă modificarea articolelor din noua Lege a Educaţiei, care urmează să fie votată mâine. Dacă aceasta va fi aprobată, liceele pedagogice riscă să îşi piardă utilitatea, iar cei care urmează cursurile lor vor fi nevoiţi să aibă studii superioare pentru a putea apoi să lucreze cu copiii.