Laura Nicoară, câştigătoarea olimpiadelor de Limba latină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elevă la Colegiul Naţional B.P. Hasdeu, adolescenta a făcut o adevărată pasiune pentru antichitate şi studierea limbilor clasice.

Până să intre la liceu, nu simţea nicio atracaţie pentru limba latină. De aceea nu i-a picat deloc bine când a aflat că trebuie să dea teză la această materie, dar a vrut neapărat la filologie şi s-a resemnat.


„M-am dus la Centrul de Excelenţă, dar numai ca să ştiu câte ceva la teză. Nu ştiu cum, dar am reuşit să iau nota 10. Profesoara m-a îndemnat atunci să merg la Olimpiadă şi mi-a spus că nu e prea greu", povesteşte Laura.


S-a lăsat convinsă şi datorită faptului că a văzut pe pereţii Hasdeului fotografii ale olimpicilor liceului. Asta a însemnat o provocare, a vrut să vadă cât este de greu să ajungă şi poza ei la loc de cinste.


Încă de la început, din clasa a IX-a, a avut succes, iar eleva care se temea de teză a obţinut locul I la Olimpiada Naţională de Limba Latină. Până acolo a trecut însă prin faza judeţeană, unde spune că i-au plăcut mult subiectele care exploatau latura ludică.

„A trebuit să ne imaginăm o povestioară cu Romulus şi cu un zeu crocodil, era ceva trăsnit", îşi aminteşte Laura.


La concurenţă cu italienii


Abia după Olimpiadă a realizat că îi place latina, aşa că a concurat şi anul următor. Recunoaşte că nu a fost la de frumos pentru că subiectele erau doar de gramatică, fără literatură sau istorie.


Tocmai de aceea s-a clasat „doar" pe locul al II-lea la faza naţională. În clasa a XI-a revenit pe locul I şi în plus a câştigat chiar luna aceasta o medalie de bronz la o competiţie internaţională dedicată lui Cicero.


„Este un concurs destul de specializat, are în vedere opera unui singur autor, în timp ce la Olimpiadă sunt mai mulţi autori şi gramatică. Aici este vorba despre un fragment pe care ţi-l pun în faţă şi tu trebuie să-l traduci şi să îl comentezi", susţine tânăra.


Competiţia s-a desfăşurat în Italia, iar meritul Laurei este cu atât mai mare, cu cât jumătate dintre premii au fost acordate elevilor din ţara gazdă. În spatele acestei performanţe se află multă muncă, studiu, nopţi pierdute cu traduceri.


Între latină şi engleză


Pe lângă limba latină, Laura Nicoară mai are o mare pasiune: limba engleză. Şi la această materie a reuşit trei ani la rînd să se califice la faza naţională a Olimpiadei şcolare.


„Am fost prinsă între latină şi engleză şi nu ştiam ce să aleg. Am trecut de faza judeţeană la ambele materii şi trebuia să merg la faza naţională", spune Laura. A ales latina pentru că îi place tot ce ţine de antichitatea clasică, iar pe Cicero l-a descoperit pe parcurs, citind şi traducând operele sale.

Întrebări şi răspunsuri:


Ce alte pasiuni ai?
Fac ceea ce face un adolescent. Nu am nimic special. Ascult muzică, în general rock, fără a fi obsedată însă de acest gen muzical. În week-end mai ies cu prietenii. În cursul săptămânii, nici nu poate fi vorba. Nu am timp şi nici ei nu au.


Ce vrei să urmezi după liceu?
Încă nu ştiu, dar nu cred că o să merg la facultate pe studiul limbilor clasice. Asta ar însemna să devin profesoară de latină şi nu ştiu în ce direcţie se duce studiul limbii latine. Decât să stau să predau o oră pe săptămână, mai bine nu. Eu vreau să ajung la catedră, dar nu mi-am ales materia.

Ce-i place:
Îmi place să vorbesc în public. Cred că este important pentru că vreau să lucrez în învăţământ. Îmi place să citesc, dar mai mult să scriu. Îmi place să fac eseuri, pe baza unui subiect, comentarii sau critică pe marginea unei cărţi pe care am citit-o.


Ce nu-i place:
Nu prea îmi place vara, de fapt căldura. Nu îmi plac profesorii care îşi fac orele de formă. Nu îmi place ziua de luni. Nu îmi plac oamenii care se dau în spectacol numai ca să primească atenţie din partea celor din jur.

Profil:
Nume: Laura Nicoară
Născută: 14 aprilie 1992 Râmnicu Sărat
Ocupaţie: elevă cls. a XI-a, Colegiul Naţional „B.P.Hasedeu" Buzău
Familie: singură la părinţi

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite