La Buzău canicula face victime, oamenii leşină pe stradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Codul galben de căldură a dat bătăi de cap la propriu buzoienilor. În trei zile de caniculă zeci de buzoieni au sunat la ambulanţă pentru a cere ajutorul medicilor. Majoritatea celor care au ajuns pe mâna cadrelor medicale au ignorat sfaturile venite din partea acestora şi au ieşit din case la o ora nepotrivită sau fără să îşi acopere capul.

„În cele trei zile de canciulă am avut câte 160 de solicitări pe zi, faţă de 110 într-o zi cu temperaturi normale. Majoritatea care ne-au solicitat ajutorul au fost ciroticii, cardiacii sau diabeticii. Din cauza căldurii şi am avut şi câţiva oameni agitaţi care au fost transportaţi la spitalul Săpoca", ne-a declarat Maria Stanciu, asistentă şefă la Ambulanţa Buzău.


Alţi buzoieni nu au avut nevoie de intervenţia ambulanţei din cauza căldurii, ci din cauza modului în care au combătut-o. Unii dintre ei au pus în funcţiune aparatele de aer condiţionat la capacitate maximă sau au băut apă foarte rece pentru a se răcori. „Şocurile termice au fost frecvente în această perioadă. Atât copii, cât şi adulţi au avut nevoie de ajutor pentru că au prezentat stări febrile. Din cauza aerului condiţionat sau a apei rece vasele de sânge se pot contracta brusc", ne-a spus Ionuţ Stoicescu, asistent al Serviciului de Ambulanţă Buzău.


Pentru a scăpa de căldura sufocantă din case, zeci de buzoieni au luat cu asalt parcurile la orele serii. „Nu mai pot sta în casă. La mine în apartament este cuptor, simt că mă sufoc. Chiar dacă deja e ora 22.00, prefer să mai stau vreo jumătate de oră, să mă răcoresc în parc", ne-a spus Liliana Staicu, o buzoiancă de 39 de ani.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite