Ionuţ Stoicescu îşi scapă semenii din ghearele morţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În copilărie i-a plăcut atât de mult serialul „Ambulanţa” încât, la vârsta de 12 ani a decis să se facă asistent medical pe o maşină de salvare şi de atunci nimeni din jurul său nu a reuşit să îi schimbe opţiunea. Este povestea lui Ionuţ Stoicescu, unul dintre cei mai vechi angajaţi ai Serviciului de Ambulanţă Buzău.

Ionuţ lucrează  de peste 20 de ani în instituţia medicală buzoiană, încă de la terminarea liceului. Îşi aminteşte că dragostea pentru acastă meserie i-a intrat în sânge când era în clasa a şasea şi urmărea cu mare pasiune serialul polonez „Ambulanţa”.

Soarta i-a fost de atunci prietenă pentru că în 1984, anul admiterii sale la liceu, avea să ia fiinţă Liceul Sanitar. „Au fost 7 candidaţi pe un loc şi tot am intrat. Am terminat cu medie mare şi am avut norocul să primesc repartiţie, în anul 1988, la Serviciul de Ambulanţă”, povesteşte Ionuţ.

Armata l-a smuls pentru o perioadă din Ambulanţa Buzău, însă a avut parte tot de sarcini medicale. „Revoluţia m-a prins la Regimentul poduri şi pontoane peste Dunăre, din Brăila. Pe 24 decembrie, verificam intrările în bloc iar un coleg, maistru militar, a fost împuşcat şi îi fusese atinsă artera brahială. I-am acordat primul ajutor şi l-am salvat”, îşi aminteşte Ionuţ Stoicescu.

Ca sindicalist, Ionuţ  este un învingător

La scurt timp după liberare, Ionuţ a redevenit asistent medical în cadrul Serviciului de Ambulanţă. La scurt timp a preluat frâiele sindicatului, domeniu care avea să îi aducă multe satisfacţii. „În 2007 am făcut parte din echipa care a purtat negocieri cu ministrul Nicolaescu şi a obţinut schimbarea parcului auto şi dotarea Ambulanţei cu maşini noi precum şi salarizarea decentă a personalului”, spune, mândru, sindicalistul Ionuţ Stoicescu.

A lucrat pe un vechi microbuz TV, donat de ruşi după cutremurul din 1977, apoi pe o Dacia Break, iar de câţiva ani face echipă cu un medic şi un ambulanţier pe cea mai modernă autoutilitară a staţiei, o ambulanţă de Tip C, care asigură pe loc primul ajutor în caz de accidente grave, stop cardiac sau intoxicaţii.

Ionuţ Stoicescu încă  este convins că a ales cea mai frumoasă meserie din lume chiar dacă între timp a aflat că presupune şi riscuri. „Odată, de Sfântul Ion, de ziua mea, pe un viscol, aduceam cu TV-ul o mămică şi o altă femeie cu dureri abdominale de la Ruşeţu. Maşina a intrat în derapaj, se îndrepta cu viteză spre şanţ, şi în clipa dinainte să ne răsturnăm deja îmi luasem adio de la tot. Am avut noroc şi noi, şi pacientele, apoi ne-a scos un TIR de Brăila din şanţ şi am ajuns sănătoşi acasă”, îşi aminteşte Ionuţ.

Întrebări şi răspunsuri:

Ce simţi când pierzi un pacient? „Eşti cuprins de tristeţe şi de un sentiment ciudat. Mi-au murit pacienţi, din păcate, şi chiar am simţit când a plecat sufletul din ei. Se simte ceva, inexplicabil, atunci când îi atingi cu mâinile, încerci să îi resuscitezi dar îţi mor în braţe. Îţi recapeţi optimismul abia atunci când salvezi o altă persoană”.

Ce îşi trebuie ca să  fii bun în meserie? „Dacă nu ai chemare, e greu să faci faţă în meseria de asistent pe ambulanţă. La un caz trebuie să evaluezi rapid contextul şi să iei decizii cu promptitudine, pentru că altfel vei avea conştiinţa încărcată. Tot ce facem este o luptă cu moartea iar noi suntem soldaţi, unii mai pricepuţi, alţii mai puţin”. 

Ce îţi place? „Îmi place să merg din când în când în spaţii unde este linişte, în natură, la munte, ca să ies din atmosfera asta sufocantă, din oraş. Îmi place să citesc istorie şi să scriu poezii. În 1988 am scris 44 de poeme pe care le-am pus într-o casetuţă de inox şi le-am îngropat la rădăcina unui gorun din Crâng”.

Ce nu îţi place? „Din start, urăsc minciuna. Nu îmi place atunci când mi se spune că nu se poate, din start, fără să fie acordată o şansă unei iniţiative, unei cereri. Nu îmi place că uneori oamenii nu se implică suficient în lucruri mărunte de viaţă dar care ar uşura existenţa celorlalţi din jur”

PROFIL

Născut pe data de 31 ianuarie 1970, la Râmnicu Sărat, judeţul Buzău

Ocupaţia – asistent medical principal la Serviciul de Ambulanţă Buzău

Familie – căsătorit, un copil

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite