Instituții de cultură în fostul spital Brătianu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spitalul Brătianu
Spitalul Brătianu

După renovare, aripa principal a clădirii spitalului I.C.Brătianu, de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, va găzdui trei instituții culturale ale județului: Casa de Cultură a Municipiului, Centrul pentru Conservarea și promovarea culturii tradiționale și Școala populară de arte și meserii.

Aceasta este destinația decisă de consilierii județeni și municipali, finanțarea și reabilitarea urmând să fie concretizate în următorii ani prin intermediul unei asociații de dezvoltare constituită din Consiliul Județean și Consiliul Municipal.  

Tot în clădirea fostului spital Brătianu vor mai funcționa un centru specializat pentru copii cu dizabilități și noul sediu al Judecătoriei Buzău.

Clădirea de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu este un important reper pentru toţi buzoienii pentru că este o clădire impunătoare, se află într-o zona centrală a oraşului şi, mai nou, este clasificat ca monument istoric. De aproape un deceniu, clădirea zace în ruină iar autorităţile nu reuşesc să-i găsească un rost.  

A funcţionat ca spital mai bine de un secol însă nepăsarea autorităţilor şi trecerea timpului au ruinat clădirea.
Contrucţia Spitalului Brătianu a început în anul 1895, printr-o decizie a Prefecturii de atunci, şi a fost inaugurat pe data de 14 aprilie 1896. Din 1973, după inaugurarea Spitalului Judeţean, vechiul imobil de pe Nicolae Bălcescu a preluat câteva secţii, de ortopedie, ORL şi dermato-venerice.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite