Înşelăciuni mascate de chetele umanitare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

ONG-uri aşa zis filantropice cer bani în numele unor copii care suferă de afecţiuni grave dar sumele nu ajung la aceştia. Persoanele în numele cărora se fac chetele stradale sunt racolate mereu din alte judeţe decât cele în care se strâng practic banii. Astfel, se evită contactul direct între donatori şi familiile suferinzilor.

În spatele multor campanii umanitare pentru salvarea vieţilor unor copii atinşi de maladii foarte grave, stau de fapt tunuri financiare trase pe seama oamenilor săritori când vine vorba de poveşti emoţionante ale semenilor aflaţi în suferinţă.

Zeci de aşa-zişi voluntari ai unor asociaţii umanitare obscure, necunoscute în lumea ONG-urilor din Buzău serioase, bat în lung şi-n lat străzile oraşului în căutare  de oamenii miloşi cu dare de mână.

Numai că în spatele unor astfel de demersuri aparent lăudabile , stau personaje dubioase care nu fac altceva decât să profite de pe urma dramelor unor copii.
Pentru a păstra cât de cât o faţadă legală, cazurile în numele cărora fac campaniile de strângere de fonduri sunt reale.

Sunt contactate rudele unor copii aflaţi în situaţii limită, obligatoriu cu diagnostic medical cât mai grav, ca povestea să emoţioneze oamenii de pe stradă.

De cele mai multe ori rudele respective sunt atât de disperate, încât îşi dau acordul pentru chetele stradale fără să stea prea mult pe gânduri.

Apoi, chetele se fac numai în alte judeţe, pentru a se evita contactul întâmplător cu cei care cunosc persoanele în numele cărora se acţionează şi astfel să se afle că de fapt banii nu ajung la destinaţie.

Cu o astfel de situaţie s-a confruntat şi Adi Geană,  un buzoian de 30 ani din Buzău, tatăl unui copil care în urmă cu câteva luni avea nevoie de o sumă mare de bani, pentru o operaţie complicată care urma să-i salveze viaţa.

Tânărul povesteşte că întâlnirea cu reprezentanţii ONG-ului fantomă i-a ridicat semne de întrebare încă de la prima întâlnire.

Mai multe detalii găsiţi în Săptămânalul ADS, disponibil la toate chioşcurile de ziare din oraş la preţul de 0,9 lei.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite