O ştire aproape incredibilă: la Buzău începe marea asfaltare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gropile din oraş vor fi asfaltate
Gropile din oraş vor fi asfaltate

Procesul de îngheţ - dezgheţ şi cele 120 de tone de sare folosite la deszăpezire au distrus aproape toate drumurile din municipiu. După o tentativă de peticire cu asfalt la rece, ineficientă, fapt recunoscut şi de edili, primăria a anunţat în sfârşit declanşarea unei campanii susţinute de reparare a carosabilului.

"Am făcut un inventar al drumurilor deteriorate şi am constatat că problemele cele mai mari sunt pe Unirii Nord, Transilvaniei, Aleea Sporturilor, Bariera Brăilei, Chiristigii şi Mesteacănului. Având în vedere că s-a încălzit, pornim staţia de mixtură asfaltică şi în primă fază trecem la plombarea arterelor principale, frezarea drumurilor şi apoi refacerea păturii de asfalt", a declarat primarul Constantin Boşcodeală.


Pe strada Chiristigii, autorităţile intenţionează să ridice bordura şi să pună pavele pe trotuare, peste stratul de asfalt deteriorat.
Potrivit edilului şef, acţiunea de refacere a drumurilor din municipiul Buzău ar dura aproximativ două luni de zile. "După cum vedeţi, lucrătorii de la Urbis au început să cureţe rigolele şi să elimine noroiul acumulat lângă borduri. Până pe 15 martie se termină pregătirea drumurilor şi între 15 martie şi 30 aprilie trecem la asfaltarea chiar şi pe străzile din cartiere. Anul acesta, curăţenia de primăvară va fi destinată acestei activităţi", a spus Boşcodeală.


Autorităţile locale estimează o investiţie de 15 milioane de lei în refacerea drumurilor, care este de fapt bugetul pentru drumuri pe tot anul.
Data de 30 aprilie este termenul până la care primăria promite că va reface stratul de asfalt de pe toate drumurile importante din municipiu, deteriorate de îngheţul şi materialul antiderapant aruncat în această iarnă.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite