Începe Comic 7 B, primul festival internaţional dedicat exclusiv teatrului independent de comedie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi se deschide oficial primul festival internaţional dedicat exclusiv teatrului independent de comedie la Buzău! Prima ediţie a festivalului Comic 7 B va avea loc în perioada 3-9 octombrie şi este structurat pe două secţiuni-concurs: comedie şi improvizaţie.

Spectacolele de teatru vor avea loc la sala Teatrului George Ciprian, în zilele de 4, 5, 6 şi 7 octombrie, două diferite în fiecare seară, de la orele 18.00 şi 20.00. Show-urile de improvizaţie se vor desfăşura la Cafeneaua Artiştilor, în zilele de 4, 5, 6 şi 7 octombrie, de la orele 19.00. 

La spectacolele de la Gala de deschidere, 3 octombrie si Gala de premiere, 8 octombrie, intrarea este liberă. De asemenea, la spectacolul de improvizaţie pentru copii (8 octombrie, ora 11.00, teatrul George Ciprian) şi la cel de teatru pentru copii (9 octombrie, ora 11.00, teatrul George Ciprian).

În premieră la Buzău, festivalul internaţional Comic 7 B are o secţiune dedicată integral improvizaţiei. Publicul participă activ la crearea show-lui şi poate chiar să urce pe scenă. Improvizaţia este un gen de teatru unic, creat pe loc, pe scenă, de improvizatori, în funcţie de indicaţiile şi ideile publicului, respectând un set de reguli. Fiecare spectacol este unic. 

Buzău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite