Incendii de vegetaţie uscată, în apropierea rezervaţiei Vulcanii Noroioşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incendiu la Vulcanii Noroioşi
Incendiu la Vulcanii Noroioşi

Zeci de pompieri, localnici şi pădurari au luptat peste zece ore să stingă incendiile care au cuprins dealurile din jurul rezervaţiei Vulcanii Noroioşi. Focul a mistuit peste 80 de hectare de păşune şi ameninţa să ajungă la locuinţele sătenilor din localitatea Pâclele dar şi în zona sondelor petroliere. În ultimele 24 de ore, în zona Vulcanilor s-au produs patru incendii de amploare în care au ars sute de hectare de vegetaţie

Incendiul a fost anunţat la 112 la ora 10 dimineaţa. Până la sosirea pompierilor localnicii şi pădurarii s-au mobilizat să localizeze focul. Din păcate vântul foarte puternic a făcut ca flăcările să se extindă rapid. În jurul satului Pâclele dealurile au fost deja pârjolite iar flăcările au mistuit toată vegetaţia uscată.

image

Pericolul ca focul să ajungă în apropierea sondelor de extracţie era iminent, motiv pentru care de la ISU Buzău au fost trimise forţe suplimentare.

Dealurile pârjolite de flăcări încercuiesc rezervaţia Vulcanilor Noroioşi şi pun în pericol  păduri de pin dar şi livezile sătenilor. Poliţiştii au reuşit să-l identifice şi pe cel care a pus foc intenţionat . Acesta este un localnic din Pâclele de 57 de ani cu afecţiuni psihice care a şi fost internat la spitalulul de neuropsihiatrie Săpoca. Amenda minimă pentru incendiere intenţionată este de 2500 de lei.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite