Hoţi prinşi cu uşa... în spinare
0
Noaptea trecută, poliţiştii din Pogoanele împreună cu jandarmii au organizat o acţiune în localităţile Ruţeţu, Smeeni şi Brădeanu. Ei au urmărit prevenirea şi combaterea faptelor ce pot fi comise cu violenţă şi a celor de natură a tulbura ordinea şi liniştea public. Totodată, echipaje de poliţie acţionând şi pe linie rutieră pentru depistarea şoferilor care s-au urcat băuţi la volan.
Cu această ocazie au fost legitimate peste 70 de persoane, din care 15 au fost conduse la sediul Poliţiei pentru verificări suplimentare şi au fost oprite pentru control peste 40 de autovehicule.
Pentru neregulile constatate au fost aplicate 24 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 4.460 de lei.
Un echipaj de poliţie ce a acţionat pe raza oraşului Pogoanele a prins în flagrant trei tineri din satul Căldărăşti, chiar în momentul în care furau două uşi metalice din incinta unei societăţi comerciale de pe raza oraşului.
Cei trei au fost conduşi la sediul Poliţiei pentru cercetări, pe numele lor fiind întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.