Gong de început la Gala „Vedeteatru”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mâine se deschide oficial la Teatrul „George Ciprian” cea de-a VII a ediţie a galei „Vedeteatru”, cel mai important eveniment cultural al anului la Buzău.

Primul specatcol, în afara concursului, va fi cel al gazdelor care vin în faţa publicului de la ora 19.00 cu piesa „La naiba cu dragostea mea”. Tot mâine în prima zi de festival va fi constituit juriul de public ai cărui membri vor face aprecierea spectacolelor intrate în concurs. Duminică de la ora 18.00 este programată piesa teatrului Odeon  din Capitală „Pyramus&Thisbe4You” după W. Shakespeare. Regizorul spectacolului este Alexandru Dabija, câştigătorul de anul acesta a galei premiilor UNITER. Maratonul de teatru continuă luni de la aceeaşi oră cu „Made in România” scenariul şi regia Dan Puric, prezentat de Compania de Teatru Passe-Partout. Marţi, intră în festival, actorii de la Teatrul „Nottara” cu comedia „39 de trepte”. Miercuri Teatrul „Metropolis” pune în scenă „Sfârşit de partidă” de Samuel Beckett, joi se joacă „Omul pernă” în regia lui Radu Afrim, iar vineri Teatrul Evreiesc de Stat cu Maia Morgenstern în distribuţie, prezintă „Miss Daisy şi şoferul ei”. Decernarea premiilor se va face sâmbătă când va fi sărbătorită şi împlinirea a 15 ani de la înfiinţarea Teatrul „George Ciprian”. 

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite