Gloria, doar egal în amicalul cu Brazi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Muţiu a reuşit să spargă gheţa
Muţiu a reuşit să spargă gheţa

Gloria Buzău a susţinut un nou meci de verificare, ieri, în compania unui adversar de Liga a 3-a, este vorba de Chimia Brazi. Elevii lui Nicolae Anton au dat semne de oboseală, dovadă înfrângerea cu Panciu de pe teren propriu din urmă cu o săptămână.

Nici cu Chimia trupa buzoiană nu a reuşit mare lucru, rezultatul de egalitate obţinut, 1-1, fiind se pare norocos în condiţiile în care prahovenii au dominat repriza secundă „da capo il fine".

Jocul a lăsat mult de dorit, ce-i drept din unsprezecele de bază conturat în primele partide de verificare lipsind D. Popa şi Marin, ultimul accidentat.

Totuşi, Gloria a fost cea care a deschis scorul în minutul 15. Corner Otvos, Marincău plasează bine o lovitură de cap, balonul revine din transversală la şase metri de unde Muţiu îndeplineşte o simplă formalitate.

Buzoienii se puteau desprinde 10 minute mai târziu, însă balonul trimis in cross de Muţiu nu este interceptat de Radu în faţa porţii. Avea să fie şi ultima acţiune periculoasă a unui meci modest în care lupta s-a dat mai mult între cele două suprafeţe de pedeapsă.

Pe fondul efectuării mai multor schimbări, „roş-albaştrii" au cedat mijlocul terenului permiţând adversarilor să domine, pe alocuri, copios, şi chiar să egaleze în minutul 55.

Nicolae Anton a trimis în teren următorii jucători: Leu - Mândrean, Marincău, Joseph, Lorentz, Lazăr, Rizea, Otvos, Boghiţoi, Muţiu, Radu; Au mai intrat: Rădulescu - Bucur, Ursu, Ştefan, Chirvase, Negru;

În cazul în care vremea nu va permite disputarea returului cu Juventus Bucureşti, programat miercuri, pe 10 februarie, în deplasare, pentru buzoieni rămâne doar amicalul de la Tg. Jiu cu Pandurii din 13 februarie.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite